Minerii protestează în curtea Complexului Energetic Hunedoara. Veniturile angajaţilor CEH scad cu 20%

Minerii din schimbul doi de la Mina Lupeni au întrerupt lucrul și s-au adunat vineri în curtea sediului administrativ al Complexului Energetic Hunedoara, din Petroșani, în semn de protest față de decizia administratorului judiciar al companiei de a denunța unilateral contractul colectiv de muncă.
Romania TV
18 mart. 2016, 12:41
Minerii protestează în curtea Complexului Energetic Hunedoara. Veniturile angajaţilor CEH scad cu 20%

Minerii din schimbul al doilea de la Mina Lupeni au întrerupt activitatea de extracţie şi au mers în faţa Complexului Energetic Hunedoara. Protestatarii susțin că prin anularea prevederilor din contractul colectiv de muncă vor pierde o parte din venituri, situație cu care nu pot fi de acord.

De altfel, președintele Sindicatului „Muntele”, Petre Nica, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că veniturile angajaților CEH vor scădea cu aproximativ 20% prin faptul că nu mai sunt garantate de contractul colectiv de muncă.

„Denunțarea contractului colectiv de muncă demonstrează incapacitatea firmei de insolvență, care a fost desemnată, din punctul meu de vedere, abuziv de către judecătorul sindic, împotriva intereselor societății Complexul Energetic Hunedoara”, a afirmat Nica.

El a precizat că organizația sindicală va ataca în instanță decizia luată de firma de insolvență, în condițiile în care starea de spirit a minerilor din Valea Jiului este una tensionată. În acest context, liderul sindical a comparat situația de acum cu cea din anul 2012, când minerilor li s-a refuzat o creștere a salariilor cu 10%, iar aceștia au declanșat o grevă generală încheiată după o săptămână.

„N-au știut (firma de insolvență, n.r.) să facă nimic altceva decât să denunțe un contract colectiv de muncă, care va genera tensiuni în Valea Jiului, cel puțin mai mari ca în anul 2012. Dacă în anul 2012, când vorbeam de creșterea cu 10% a salariilor, acum discutăm de peste 20% tăieri de drepturi. Ori dacă în 2012 s-a stat o săptămână în grevă generală, acum probabil se va sta două, fără posibilitatea de a găsi o soluție. Și acesta este cel mai grav lucru”, a declarat liderul Sindicatului „Muntele”.

CEH numără circa 6.300 de salariați care lucrează la minele de cărbune Lonea, Lupeni, Livezeni și Vulcan, precum și la termocentralele Mintia și Paroșeni. Compania are datorii de peste 1,2 miliarde de lei și se află în procedură de insolvență din data de 7 ianuarie, conform unei hotărâri luate de Tribunalul Hunedoara.

CEH a contestat la Curtea de Apel Alba Iulia decizia instanței în sensul în care este nemulțumită de firma care a fost desemnată să se ocupe de procedura de insolvență.

O reacție similară a venit și din partea Sindicatului „Muntele”, reprezentantiv la nivelul CEH, care a apreciat că administratorul judiciar desemnat de judecătorul sindic nu are experiența necesară pentru gestionarea procedurii de insolvență la acest agent economic.

Vezi şi: Minerii din Gorj încep din nou protestele. Patru persoane au intrat în greva foamei

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cinci zodii încep luna mai în forță. Noroc cu carul în următoarele 20 de zile. Fecioarele, cele mai avantajate
Capital.ro
Permis de conducere pentru pensionari. UE ordonă control obligatoriu. Vin reguli noi din 2025
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Capcana de la semafor. Rămâi pe loc fără permis
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț pentru românii cărora le expiră buletinele. Noua decizie a intrat deja în vigoare. Ce se întâmplă cu cărțile de identitate
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
ANAF are o nouă țintă. Informații pentru românii care merg la medic
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri