„În prezent, analizăm două ipoteze principale pentru accidentul de avion de la Rostov-pe-Don: eroare de pilotaj în legătură cu condiții de vreme nefavorabilă sau o eroare tehnică„, a declarat o reprezentantă a comisiei de anchetă, Oksana Kovrijnaia, citată de Interfax.
Un avion Boeing care venea de la Dubai s-a prăbușit sâmbătă dimineață pe aeroportul din Rostov-pe-Don, în sudul Rusiei, în condițiile de vizibilitate scăzută, provocând moartea a 62 de persoane.
„Potrivit primelor informații, la bord se aflau 55 de pasageri și șapte membri ai echipajului. Toți au murit„, a precizat comisia rusă de anchetă într-un comunicat.
Avionul s-a prăbușit la ora Moscovei 03.50 (00.50 GMT), la „o a doua tentativă de aterizare din cauza condițiilor meteorologice proaste”, a anunțat la rândul său Ministerul rus pentru situații de urgență.
Președintele rus Vladimir Putin a transmis sâmbătă condoleanțe familiilor celor decedați și a afirmat că în prezent asistența acordată acestora reprezintă o prioritate, relatează agențiile ruse de știri, citându-l pe purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
„Șeful statului a declarat că acum prioritatea este asistența acordată familiilor și apropiaților celor care și-au pierdut viața”, a declarat Peskov.
Potrivit unui comunicat al companiei low-cost flydubai, dintre cei 55 de pasageri 44 erau cetățeni ruși, opt ucraineni, doi indieni și un uzbec. Dintre pasageri, 33 erau femei, 18 bărbați și patru copii.