În localitatea mehedinţeană Gogoşu, campania electorală a început cu scandal. Susţinătorii unui candidat au luat foc după ce afişele unui adversar au fost lipite chiar pe gardul Primăriei. Poliţiştii au intervenit pentru a calma spiritele şi vor stabili dacă a fost încălcată legea.
„Să dea afişele jos de aici! A pus afişele pe gardul ăsta. N-are voie, e gardul nostru, al poporului”, spun localnicii revoltaţi.
Partidul care a lipit afişele susţine însă că are un acord cu primăria pentru afişele de pe gard.
„În alte locuri decât cele permise la aliniatul 1, afişajul este permis numai cu acordul proprietarilor. Există un acord cu Primăria”, spune Gheorghe Popescu, secretar PNL.
„Lucrăm la această sesizare pentru a stabili dacă a fost permis să afişeze aceste afişe pe gardul Primăriei şi în funcţie de rezultatul Primăriei vom da sancţiuni conform legii”, spune agentul Ilie Gheorghe, de la secţia de poliţie din Gogoşu.
Tot în Mehedinţi, chiar la Drobeta Turnu Severin, de această dată, a mai avut loc loc un incident, reprezentantul unui partid a fost ameninţat cu o sabie când s-a dus să verifice panourile de afişaj dintr-un cartier.