Supravieţuitorii atacurilor au descris atmosfera de terorare, mulţi dintre ei vorbind despre panică şi despre fumul şi praful degajate în urma detonării unor dispozitive explozive care au explodat în aeroport şi la metro şi pe care le simţeai „trecându-ţi prin tot corpul”.
„Ştiam că fusese o explozie, pentru că am mai fost pusă în astfel de situaţii. Am simţit explozia ca şi cum mi-ar fi trecut prin tot corpul şi ne uitam unii la ceilalţi… şi atunci am spus: Hai să ieşim din asta!”, a povestit americanca Denise Brandt postului de televiziune Sky News despre exploziile de la aeroport. „A fost numai instinctul care m-a ajutat să ies din asta. Apoi am văzut oameni alergând, plângând şi venind spre noi. Atunci am ştiut că eram în direcţia cea bună şi departe de pericol”, a mai spus ea.
Zach Mouzoun, un alt supravieţuitor al exploziei, ajunsese la aeroport cu vreo zece minute înainte de a se produce exploziile. El a povestit că cea de-a doua explozie a fost mai puternică şi a dărâmat tavanele, a spart conductele de apă care s-a amestecat apoi cu sângele răniţilor. „A fost îngrozitor. Mergem printre ruine, peste tot erau oameni răniţi, bagaje… Erau scene de război”, a povestit Mouzon pentru BFM.
Citeşte şi Românii din cursa Tarom redirecţionată la Amsterdam au fost ABANDONAŢI pe aeroport
Alex Rossi, corespondentul Sky News la Bruxelles a povestit că a auzit „două explozii foarte, foarte puternice” şi că a simţit că se „zguduie clădirea cu el”. „Simţeam cum se mişcă clădirea. Peste tot era praf şi fum. Am mers în direcţia exploziei şi am văzut oameni care fugeau speriaţi şi şocaţi”, a povestit Rossi.
Un alt supravieţuitor, Marc Noel, de 63 de ani, care se afla într-un magazin de ziare de pe aeoport, a mărturisit că a avut „o experienţă îngrozitoare. Oamenii ţipau, plângeau,erau copii…”
Anthony Deloos, un angajat al Swissport, a povestit că a sărit într-un tobogan de bagaje ca să fie în siguranţă.l Explozia s-a produs la aproximativ 20 de metri de locul în care se afla.