Medic ortoped condamnat la închisoare cu suspendare pentru LUARE DE MITĂ

Medicul ortoped Marius Nica, prins în flagrant în august 2015 în timp ce lua bani de la un investigator sub acoperire pentru a face o operaţie, a fost condamnat de Tribunalul Braşov la doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare, pentru luare de mită în formă continuată.
Iulian Tudor
22 mart. 2016, 13:44
Medic ortoped condamnat la închisoare cu suspendare pentru LUARE DE MITĂ

Potrivit prrocurorilor, medicul ortoped Marius Nica ar mai fi luat mită în alte cinci cazuri tot pentru a face intervenţii chirurgicale ortopedice.

Magistraţii Tribunalului Braşov au mai decis că medicul nu mai are voie să intre într-un spital de stat timp de trei ani decât dacă tratează urgenţe şi trebuie să facă 60 de zile de muncă în folosul comunităţii la Primăria Braşov sau la Atelierul de MFC Braşov din cadrul Fundaţiei pentru promovarea sancţiunilor comunitare, notează news.ro.

Instanţa condamnă pe inculpatul Marius Nica, fără antecedente penale, la o pedeapsă de doi ani şi opt luni de închisoare şi trei ani pedeapsa complementară (interzicerea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa profesia de medic specialitatea ortopedie traumatologie în cadrul unor unităţi sanitare publice de stat,cu excepţia cazurilor medicale de urgenţă specifică) pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată” se arată în sentinţa magistraţilor Tribunalului Braşov.

Sentinţa Tribunalului Braşov nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Braşov.

Medicul Marius Nica a fost prins în flagrant în 10 august 2015, în timp ce lua mită 900 de lei de la un investigator sub acoperire care s-a dat drept pacient pentru a-i face o intervenţie chirurgicală, el fiind reţinut şi plasat ulterior în arest la domiciliu. În 29 septembrie 2015, a fost trimis în judecată pentru luare de mită.

„De la acelaşi investigator, la datele de 16 iulie 2015 şi 9 august 2015 inculpatul a pretins 150 – 200 lei pentru promisiunea de a interveni pe lângă medicul anestezist, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ale acestuia. În mod similar, în cursul aceleiaşi perioade de timp, inculpatul a pretins unui alt investigator suma de 1.000 lei în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu care vizau practicarea unei intervenţii chirurgicale. De asemenea, la datele de 28 iulie 2015, 3 august 2015 şi 5 august 2015 inculpatul, în exercitarea atribuţiilor de serviciu a pretins şi primit de la trei martori denunţători sumele de 100 Euro şi 300 lei, 400 lei şi 400 lei în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu, privind trei intervenţii chirurgicale practicate asupra a trei pacienţi”, se arată în referatul procurorilor prin care medicul a fost trimis în judecată.

DailyBusiness
Bani mai mulţi pentru românii cu maşini vechi. Cine primeşte 8.500 de euro de la stat
Spynews
Cine este fostul soț al Mădălinei Pamfile. Cei doi s-au despărțit la un an după nunta din Dubai
Bzi.ro
Oana Moșneagu a ajuns pe masa de operații! „Am avut nevoie de anestezia generală”
Fanatik.ro
Câți bani economisești pe lună dacă îți pui panouri solare pe casă. Am făcut calculul complet, te va surprinde
Capital.ro
S-a aflat secretul lui Călin Georgescu. Cum plănuiește să câștige alegerile prezidențiale: Nu va mai fi om
Playtech.ro
Ţi se rupe sufletul! Imaginile cu Florin Piersic pe care nimeni nu vrea să le vadă. Ce se întâmplă cu actorul
DailyBusiness
Fugi de aglomerație! Când să mergi la supermarket pentru a evita cozile uriașe
Adevarul
Rusia plătește un preț mare în luptele pentru Torețk și Pokrovsk
wowbiz.ro
Alexia Eram și iubitul secret, prima ceartă în public! AVEM IMAGINILE care îl vor unge pe suflet pe Mario Fresh | PAPARAZZI
Spynews
Despărțire șoc în showbiz! Mădălina Pamfile nu mai formează un cuplu cu tatăl copiilor! Primele declarații
Spynews
Rețeta de prăjitură cu biscuiți și ciocolată fără coacere. Îți vei surprinde familia cu acest desert
Evz.ro
Cât de posibil e un cutremur devastator în România. INFP a făcut lumină
Ego.ro
Cum arăta Elena Lasconi în tinerețe. O confunzi lejer cu Andreea Esca dar și cu... Marilyn Monroe?
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Cutremur azi-noapte în România! În ce zonă s-a produs seismul și ce magnitudine a înregistrat
Cancan.ro
Produsul de 21 de lei de la Pepco i-a înnebunit pe români. Se bat pentru ustensila care face praf aparaturile scumpe
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Marele actor s-a stins. A lăsat o țară întreagă în lacrimi: Va trăi în inimile oamenilor cărora le-a dăruit zâmbete
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
Un alt avion cu pasageri s-a prăbușit în SUA. Celulă de criză la Casa Albă
substantial.ro
Doi tineri din Sălaj reținuți după ce au spart un magazin și au apelat numărul de urgență
MediaFlux
Încep negocierile de pace în Ucraina! Donald Trump, anunțul momentului privind războiul
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Înapoi în anii ’50: lista „rușinii” alcătuită de suveraniști