Rudel Obreja, CONDAMNAT DEFINITIV la închisoare: „Am fost condamnat de un sistem care îi face bine lui Vîntu”

Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, a fost condamnat definitiv, miercuri, de Curtea de Apel Bucureşti, la trei ani de închisoare cu suspendare şi la 90 de zile de muncă în folosul comunităţii, în dosarul în care este acuzat că a cerut un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu pentru intervenţii la judecători.
Iulian Tudor
23 mart. 2016, 06:43
Rudel Obreja, CONDAMNAT DEFINITIV la închisoare:

Rudel Obreja a declarat, miercuri, la ieşirea de la ICCJ, unde a avut loc un nou termen în Gala Bute, că este o victimă a justiţiei. Fostul preşedinte al Federaţiei de Box a precizat că a fost condamnat fără probe, ba mai mult, i-au fost încălcate drepturile la apărare.

Sunt extrem de suparat. Sunt extrem de indignat, pentru ca am fost condamnat de un sistem care se apara, un sistem care, pe de alta parte ii face bine lui Vintu, fara niciun fel de probe, cu dovezi foarte clare. Inclusiv martorul, cel pe care persoane din DNA l-au amenintat ca sa declare intr-un fel la urmarirea penala, dupa care in instanta a spus realitatea. A schimbat declaratia cu 180 de grade, a spus adevarul.  

Mi-au fost incalcate drepturile. Parchetul nu a reusit nicio secunda sa faca dovada faptului ca eu as fi comis asa ceva, pentru ca nu exista nicio dovada. Sistemul s-a asezat pe mine, pentru ca eu fac ceea ce vor ei sa fac. Lucrul asta se intampla de vreo 4-5 ani de zile.

Daca va asteptati la o justitie corecta si independenta in tara asta, va spun clar ca nu exista. Sau poate mai exista. Sistemul inca cocoseaza oamenii, isi bate joc de drepturile si liberatatile oamenilor„, a declarat Rudel Obreja despre condamnarea sa.

Rudel Obreja a fost trimis în judecată, în martie 2014, în dosarul în care este acuzat că ar fi cerut un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu, pentru a interveni la judecători de la instanţa supremă, în dosarul privind favorizarea lui Nicolae Popa, el fiind judecat pentru trafic de influenţă.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada septembrie 2013 – ianuarie 2014, Rudel Obreja a pretins în mod direct, de la o persoană, denunţătoare în cauză, un milion de euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor din compunerea completului învestit cu soluţionarea unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, astfel încât îi va determina să pronunţe o hotărâre favorabilă acesteia. În acel dosar, denunţătorul declarase recurs împotriva unei soluţii de condamnare la pedeapsa închisorii, pentru infracţiunea de favorizare a infractorului.

Inculpatul Obreja Rudel a impus ca o parte din folosul pretins, respectiv suma de 200.000 euro, să fie remisă înainte de pronunţarea hotărârii, iar diferenţa de 800.000 euro, după obţinerea soluţiei favorabile. Pentru a conferi credibilitate promisiunilor sale, Obreja Rudel a susţinut că persoanele pe lângă care îşi exercita influenţa i-au transmis denunţătorului, prin intermediar, că va obţine cu certitudine o hotărâre favorabilă dacă va solicita amânarea cauzei pentru un termen de judecată ulterior intrării în vigoare a „noului cod” (cu referire la data de 1 februarie 2014, când au intrat în vigoare NCP şi NCPP)„, au precizat procurorii.

Recursul a fost soluţionat anterior datei de 1 februarie 2014 şi a fost respins, astfel încât hotărârea de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare a rămas definitivă, au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Rudel Obreja declara în 13 februarie că denunţătorul este Sorin Ovidiu Vîntu, iar dosarul ar fi urmarea unei „înscenări” a acestuia.

În 24 ianuarie, Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la doi ani de închisoare cu executare în dosarul favorizării lui Nicolae Popa, care fusese condamnat în 2006 în legătură cu prăbuşirea FNI.

Rudel Obreja mai este judecat într-un dosar, cunoscut sub numele de „Gala Bute”, în cadrul căruia este implicată şi Elena Udrea. Dosarul are legătură cu organizarea evenimentului Gala Bute de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Spynews
David Popovici a vorbit despre relația pe care o are cu Taisia, iubita lui: „Mă face să nu mă simt vinovat”
Bzi.ro
Ioana Tamaș, apariție incendiară, în costum de baie! Soția lui Gabi Tamaș, în vârstă de 36 de ani, a făcut senzație pe plaja din Bali
Fanatik.ro
De ce nu e bine să bei apă de la robinetul din baie. Specialiștii au elucidat misterul
Capital.ro
Amendă de 1.650 de lei. Rămâi fără permisul de conducere și fără certificatul de înmatriculare
Playtech.ro
Lili Sandu a arătat TOT. Imagini de senzație cu vedeta la 45 de ani. Arată FABULOS
DailyBusiness
UE anunță că se schimbă regulile pentru români! Dacă ai carduri și conturi la Raiffeisen Bank, Banca Transilvania, ING, trebuie să știi asta!
Adevarul
E Budapesta peste București? Un vlogger celebru dă verdictul. „Sunt șocat de ceea ce văd, priviți câtă nesimțire aici” VIDEO
Spynews
Țara de vis în care să vă petreceți anii de pensie. Serviciile medicale sunt gratuite și se află în topul statelor cu un nivel de trai avantajos
Spynews
David Popovici luptă pentru aurul olimpic și la 100 de metri. Programul de marți al românilor la Jocurile Olimpice de la Paris
Evz.ro
Schimbare fără precedent la WhatsApp. Ce utilizatori vor fi afectați
Ego.ro
Detalii ULUITOARE despre mama lui David Popovici. A făcut un gest INCREDIBIL pentru a apăra cariera aleasă de fiul ei
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Cancan.ro
Florin Salam, primele declarații după ce Roxana Dobre și-a luat copiii și s-a mutat la mama ei: 'N-are rost!'
Playsport.ro
„Nu ne atingem de ale bărbaților, nu avem voie”. Românca măritată cu miliardarul Ferrari a dezvăluit ce N-O lasă niciodată să facă soțul ei cu 47 de ani mai mare
kanald.ro
Cine este iubita lui David Popovici. Tânăra a izbucnit în lacrimi după ce înotătorul a obținut aurul olimpic la proba de 200 metri liber
Capital.ro
Românii cu buletin au fost avertizați. Vor ști totul despre tine. Este capcană chiar în lege
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
VIDEO Reacția halucinantă a tatălui adolescentului care a ucis un copil în Pantelimon. Ireal cum își apară fiul după tragedia provocată: „Dumneavoastră nu ați fost începător?”
substantial.ro
Guvernul retrage proiectul taxei pentru circulația în centrele marilor orașe
MediaFlux
RĂSTURNARE de SITUAȚIE privind ADERAREA la SCHENGEN! AUSTRIA a ANUNȚAT!
Shtiu.ro
Curiozități despre David Popovici, omul-anfibie. Ce înălțime și ce obiceiuri are sportivul?