Transformare incredibilă: Cum „întinereşte” vulturul din Anzi

Pe cele mai înalte culmi ale munţilor Anzi,  în condiţii deosebit de vitrege, îşi are casa una dintre cele mai rare specii de vulturi. Aceste exemplare depăşesc ca longevitate toate celelalte zburătoare. Secretul supravieţuirii lor stă într-o enzimă protectoare emis la baza fulgilor. Astfel, corpul vulturului este protejat împotriva calamităţilor în care îşi duce viaţa. Deşi condiţiile sale de viaţă sunt vitrege, vulturii din Anzi pot ajunge la vârsta de 70 de ani. 
Romania TV
12 mai 2012, 09:31
Transformare incredibilă: Cum

Începând de la vârsta de 40 de ani, gherarele sale lungi devin flexibile şi nu mai sunt capabile să care pradă în zbor. Ciocul, devenit prea lung şi ascuţit, i se înconvoaie şi îl ajută din ce în ce mai puţin la sfâşiatul prăzii. Aripile grele şi îmbătrânite de ani şi de grosimea penelo îi înfrânează zborul şi îi obosesc muşchii pieptului.

Dar lucrul cel mai grav este acela că după 40 de ani, corpul său nu mai produce enzima protectoare. Atunci, vulturul are doar două opţiuni: să moară sau să treacă printr-un dureros proces de transformare timp de 150 de zile.

Citeşte mai mult pe sfatulparintilor.ro

 

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Locul bizar în care nicio busolă nu funcționează. I se mai spune și “al treilea pol magnetic al Pământului”
Capital.ro
Pierzi instant permisul auto. Se va da ordin UE, lege și în România: Nu se discută
Playtech.ro
Două eleve din România au obținut 2 medalii de argint și 2 de bronz la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete 2024
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Cum a fost păcălit un român să se căsătorească cu o indiancă în Marea Britanie
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Turist român, păcălit de polițiștii turci. A plătit o taxă inexistentă
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Roxana Dobre l‐a părăsit pe Florin Salam! Și-a luat copiii și a fugit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Un bărbat a fost reținut de polițiști, după ce a înjunghiat un tânăr la o terasă din Neamț. Totul ar fi pornit de la un conflict spontan
Capital.ro
Gratis pentru mii de proprietari de casă din România. Primesc și teren. Faci contract cu Primăria
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
substantial.ro
Primele decese din lume cauzate de virusul Oropouche înregistrate în Brazilia
MediaFlux
BANI în plus la PENSIE. Pensionarii care vor beneficia de 2 MAJORĂRI
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!