Condamnat iniţial la 7 ani de închisoare, „părintele” celui mai mare joc piramidal din România a beneficiat de reducerea pedepsei până la un an şi jumătate, fiind eliberat în iunie 1996, scrie cancan.ro. De atunci, Ion Stoica a fugit de orice apariţie publică, iar urma celor 450.000.000 de dolari pare să se fi pierdut definitiv. Schema era simplă: „investeai”, de pildă, 100 de lei pentru ca, după trei luni, să primeşti înapoi 800! În prima fază, Stoica a început cu o filială la Cluj-Napoca şi un fond de doar 500 de dolari. Între aprilie 1992 şi august 1994 însă, afacerea a devenit o adevărată „isterie naţională”. Au luat fiinţă zeci de filiale ale CARITAS, unde românii stăteau zile în şir, la cozi interminabile, ca să-şi depună economiile sperând că îşi vor înmulţi banii.
Citeşte şi Caritasul a reînviat la Cluj: mii de oameni au fost păcăliţi de casele de împrumut
În total, 400.000 de români au băgat peste 1 miliard de dolari în CARITAS, însă numai un sfert dintre ei şi-au mai recuperat investiţiile. În vara lui 1994, când CARITAS şi-a închis porţile, datoriile către cei 300.000 de deponenţi erau de 450.000.000 $. De atunci, nimeni n-a mai putut răspunde la întrebarea „Unde sunt banii? La cine au ajuns?”
Deponenţii s-au ales cu… „praful de pe tobă”!
Lichidatorul CARITAS, Ilie Hândorean, este omul căruia i s-a încredinţat recuperarea banilor. Declaraţiile lui sunt scandaloase şi arată cum a fost îngropată jumătate de miliard de dolari: „Dumneavoastră aţi depus bani la CARITAS? Luaţi-vă gândul! Dacă vreţi, duceţi-vă la Judecătoria Oradea şi faceţi o cerere acolo. Vă vor trimite să-l excutaţi silit pe Ion Stoica. Dar ce să-i luaţi? Poate praful de pe tobă! Omul nu are nimic pe numele lui. Adio bani!”
Citeşte şi O nouă METODĂ de ESCROCHERIE în România. Vezi cum reuşea un bărbat să păcălească mii de români VIDEO
Ilie Hândorean vorbeşte despre muşamalizarea a acestui dosar: „Chiar dacă am fost numit lichidator în acest dosar, n-am avut acces la niciun act. N-am mai găsit nimic. Nu ştiu dacă evidenţele, contabilitatea au fost distruse sau doar ascunse, dar eu n-am văzut nicio hârtie. Vă spun clar: luaţi-vă gândul de la bani!” Unde sunt banii, aşadar, nimeni n-ar putea să spună la modul concret. De-a lungul anilor, au existat o sumedenie de ipoteza lansate în presă, dar niciuna dintre ele nu a fost susţinută până la capăt. Cel mai probabil, Ion Stoica şi cei anturajul lui vor duce, cândva, cu ei în mormânt adevărul despre cele 450.000.000 de dolari dispărute de la CARITAS.