Salinoterapia (haloterapia) este un procedeu extrem de simplu şi totodată eficient, cu un procent de 87% cazuri vindecate. Cura se bazează pe proprietăţile sării de a emana aerosoli cu efecte benefice asupra sănătăţii, în condiţii de umiditate şi temperatură bine controlate.
„Acest serviciu socio-medical se înscrie în strategia administraţiei locale de sprijinire a categoriilor vulnerabile şi de promovare pe raza Sectorului 6 a unor metode alternative de tratament medical„, a declarat primarul Sectorului 6, Rareş Mănescu.
Procedura de admitere constă într-o cerere tip, însoţită de următoarele acte: copie carte de identitate, recomandare de la medicul de familie sau specialist, în care să fie specificate durata şi frecvenţa tratamentului.
Salinele sunt amplasate în diferite zone din sector:
Complexul de Servicii Sociale „Floare Roşie” – str. Floare Roşie, nr. 7A (zona Apusului), tel. 021.569.28.73,
Centrul Multifuncţional de Sănătate „Sf. Nectarie” – Bd. Uverturii, nr. 81, tel: 0376.203.691,
Clubul Seniorilor „Mihai Eminescu” – Calea Plevnei, nr. 234 (vis-a-vis de Primăria Sector 6), tel: 0314.382.399,
Centrul de Recreere şi Dezvoltare Personală „Conacul Golescu Grant” – Aleea Ţibleş nr.64 – zona Regie, tel: 0376.203.309.
În decursul anului 2015, un număr de 727 persoane au beneficiat de această metodă alternativă de tratament medical.