Focul a început într-un bloc turn din complexul „Ajman One”, care are 12 astfel de construcții, și s-a extins la cel puțin încă un bloc turn, potrivit site-ul cotidianului „Gulf News daily”. În primele ore ale dezastrului nu au fost raportate decese.
Cu toate acestea, potrivit poliției din Ajman, o femeie însărcinată care suferea de dificultăți respiratorii a fost internată în spital, în timp ce cinci răniți cu leziuni minore au fost tratați la fața locului.
Un localnic a declarat pentru AFP că focul, izbucnit în apropiere de zona litorală a Golfului Persic, a fost întărâtat de un vânt puternic. Locuitorii din clădiri au fost evacuați de urgență.
Mai multe incendii au lovit în ultima vreme constucții foarte înalte din EAU, cel mai recent fiind cel dezlănțuit în noaptea de Anul Nou 2016 într-un hotel de lux din Dubai, aproape de cel mai înalt bloc turn din lume, Burj Khalifa, însă nu au fost înregistrate victime.
În februarie 2015, un incendiu a distrus partea superioară a unuia dintre cei mai înalți zgârie-nori din Dubai, The Torch, forțând evacuarea a sute de locuitori din apartamentele, dar și acest incendiu nu s-a soldat cu decese, amintește AFP.