Intervenţie ca ÎN FILME a poliţiei pentru prinderea unui infractor. Totul s-a întâmplat în faţa trecătorilor VIDEO

Poliţia din Odorheiu Secuiesc a întreprins o acţiune de amploare de prindere a unuia dintre cei mai violenţi bărbaţi din oraş. Acțiunea a avut loc la două zile după ce suspectul ar fi bătut doi bărbați, iar apoi ar fi fugit de la faţa locului.
Alina Costache
29 mart. 2016, 11:42

Poliţiştii au procedat la efectuarea de cercetări şi investigaţii pentru stabilirea tuturor cauzelor şi împrejurărilor comiterii faptei, precum şi în vederea documentării întregii activităţii infracţionale a celui în cauză, având în vedere că acesta este cercetat în mai multe dosare penale.

„La data de 28 martie 2016, în urma administrării probatoriului în acest caz, cu privire la comiterea infracţiunilor de ameninţare şi lovirea sau alte violenţe, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita a fost constituită o echipă formată din poliţişti de la structurile operative din cadrul Poliţiei Municipiului Odorheiu Secuiesc şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, în scopul identificării şi prinderii lui P.B. de 47 de ani, din municipiul Odorheiu Secuiesc, suspectat de comiterea anterioară a mai multe infracţiuni de lovire sau alte violenţe, ameninţare şi tulburarea ordinii publice”, se arată într-un comunicat al IPJ Harghita.

Sursa citată mai scrie că bărbatul, identificat de poliţişti pe raza localităţii sale de domiciliu, a fost imobilizat şi condus sub escortă, mai întâi la sediul Poliţiei Municipiului Odorheiu Secuiesc, iar apoi la Arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita.

Faţă de acesta a fost luată de poliţişti măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunilor menţionate, urmând ca, la data de 29 martie 2016, acesta să fie prezentat Instanţei, prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc, cu propunere de arestare preventivă”, se subliniază în comunicat, potrivit voceatransilvaniei.ro.

Spynews
Alex Bodi, adevărul despre triunghiul amoros în care ar fi fost implicat! Ce spune afaceristul despre bărbatul cu care se vehiculează că ar avea conflicte și fosta iubită: "Sunt niște..." / VIDEO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Comuna puternic industrializată din România de care s-a ales praful. Este localitatea natală a lui Nicolae Ciucă
Capital.ro
Ungaria e blocată. Viktor Orban a dat ordinul peste graniță. Este oficial
Playtech.ro
WOW ce schimbare. Pugilista Imane Khelif, transformare ȘOCANTĂ după ce s-a machiat
DailyBusiness
Lovitură pentru bărbaţii cu vârste cuprinse între 18 şi 27 de ani. ARMATA DEVINE OBLIGATORIE!
Adevarul
Armata ucraineană a publicat înregistrări video cu operaţiunile din primele ore ale ofensivei în provincia Kursk VIDEO
Spynews
Bătaie ca-n filme la concertul lui Babasha. Spectatorii şi bodyguarzii s-au încăierat în fața scenei. O polițistă a ajuns la spital / VIDEO
Spynews
La ce intervenție chirurgicală a apelat ispita Eric, de la Insula Iubirii! Și-a făcut o schimbare vizibilă la nivelul feței | FOTO
Evz.ro
Marele coșmar al șoferilor. Pot fi pedepsiți, chiar dacă nu au greșit
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Trecutul dureros al Ioanei, tânăra din Suceava care și-a pus capăt zilelor. Ce a suportat ani la rând?
Cancan.ro
Cauza morții regizorului Bogdan Budes. Ce s-ar fi întâmplat cu el, în timpul nopții. Detalii
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Trupul neînsuflețit al bărbatului care și-a salvat fiica de la înec, în stațiunea Jupiter, a fost găsit. Martorii de pe plajă fac declarații cutremurătoare: „A strigat după ajutor”
Capital.ro
Serviciul militar se reintroduce din ianuarie 2025. Vor fi recrutați bărbații de peste 18 ani
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Un bilet la Telecabina Bușteni, mai scump decât un zbor la Milano! Ireal cât costă
substantial.ro
Noua alertă a autorităților din Germania privind contaminarea apei potabile într-o bază militară
MediaFlux
A ÎNCEPUT DISTRIBUIREA PENSIILOR MAJORATE! Vine POȘTAȘUL
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...