„Ați văzut cu toții încă de săptămâna trecută care a fost poziția PNL, am refuzat să generăm o criză a televiziunii publice și votul nostru a fost unul, și astăzi, în sensul votării celui propus de Guvern, domnul Orbean. Am anticipat încă de săptămâna trecută că PSD are alte planuri cu TVR. Proiectul acesta de care vă spuneam și la conferința de presă cu TVR-ul falimentar se pare că devine realitate. A picat la foarte puține voturi. Din nou se reia procedura. Vom decide și noi până mâine dacă susținem sau nu propunerea nouă„, a declarat Alina Gorghiu, potrivit Agerpres.
Copreședintele PNL a adăugat că liberalii nu vor vota niciodată o propunere a PSD pentru această funcție. „Nu vom vota niciodată propunerea PSD. Și vă mai asigur că genul acesta de politică practicat de PSD și de domnul președinte Liviu Dragnea, că orice fel de instituție publică din România trebuie să fie condusă de un pesedist, este o politică complet nesănătoasă, căreia PNL o să i se opună de fiecare dată„, a mai declarat Gorghiu.
Copreședintele PNL a arătat că pentru televiziunea publică e o perioadă de criză. „Nu are nimeni cum să facă un demers administrativ, birocratic, plăți, utilități, salarii și așa mai departe la această televiziune. Dacă domnul Dragnea a vrut să fie responsabil și de acest lucru, nu-mi rămâne decât să constat că este păcat că așa se face politica de stângă în România. Noi ne-am făcut datoria, am fost astăzi o prezență considerabilă, voturile au fost toate în direcția asumată de noi„, a susținut Gorghiu.
Consiliul de Administrație al SRTv va desemna miercuri dimineață, la ora 8.00, o nouă persoană pentru funcția de președinte-director general al SRTv, după respingerea lui George Orbean. Ulterior, membrii Comisiilor reunite de cultură vor audia persoana propusă și vor redacta un raport.
Plenul comun a fost convocat la ora 10.30 pentru a da un nou vot în acest caz.