„Pe latura dinspre Moeciu a Castelului Bran a căzut tencuiala și se vede deja cărămida din secolul al XVII-lea. Împreună cu arhitectul șef am trimis o adresă la Ministerul Culturii și una la proprietarul Castelului. Proprietarul ne-a dat răspuns că a făcut investiții de mai multe milioane de euro în ultimii ani la Castelul Bran. Am mai făcut încă o adresă, la care așteptăm un răspuns concret, referitor la reparația pe care trebuie să o facă la zidul unde au apărut problemele. Următorul pas va fi o amendă”, a afirmat vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, potrivit Agerpres.
Având în vedere că este vorba despre un monument de interes național de categorie A, amenda poate ajunge și la 100.000 de lei, a mai spus Adrian Gabor.
Castelul Bran a fost vizitat anul trecut de 630.206 vizitatori, veniturile totale aferente fiind de 16.418.918 lei, în creștere cu 31,39% comparativ cu anul 2014, au precizat pentru AGERPRES administratorii Castelului.
Citeşte şi Muzeul Naţional Bran rămâne deschis cel puţin până la sfârşitul anului