Chiar din timpul dezvoltării intrauterine, copiii memorează toate cuvintele pe care le rostim. Chiar dacă sunt în alte limbi, ei le percep după tonalitatea vocii. Creierul micuţilor este exact ca un burete, absoarbe toate informaţiile din jurul său. Un copil are capacitatea de a învăţa orice, şi chiar dacă ar auzi 1000 de limbi străine vorbindu-se în jurul său, ar putea să o înveţe pe oricare dintre acestea, chiar mai multe simultan.
Creierul bebeluşilor se poate acomoda cu două limbi străine vorbite în jurul său. Mai interesant este faptul că el ştie că, de fapt, sunt două limbi total diferite.
În plus, oamenii de ştiinţă pot demonstra micile diferenţe între creierul unui copil care a fost învăţat cu două limbi străine şi a unuia care cunoaşte doar una. Cercetătorii pot analiza comportamentul bebeluşilor după direcţia spre care li se îndreaptă ochii atunci când sunt atenţi şi după cât de atenţi sunt. Asta demonstrează cât de uşoară este modelarea creierului copiilor şi cum se produce aceasta.
Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Washington afirmă că un copil care a auzit două limbi străine vorbindu-se în jurul lui îşi păstrează creierul mereu în stare de alertă şi gata să înveţe orice. În plus, ei au un vocabular mai bogat, sunt capabili să rezolve probleme de logică prin diverse metode şi pot avea diverse abilităţi intelectuale.
Bebeluşii bilingvi se descurcă mult mai uşor cu informaţia nouă şi o procesează într-un mod mult mai eficient.