„Se aproba indicatorii tehnico-economici aferenti obiectivului de investitii ‘Extinderea proiectului Cresterea sigurantei si prevenirea criminalitatii in sectorul 3′”, se arata in proiectul de hotarare. Potrivit proiectului, valoarea totala a investitiei este de 19.299.000 de lei, la care se adauga TVA (pentru proiectare si servicii tehnice sunt prevazuti 536.000 de lei, pentru furnizare echipamente/utilaje – 15.100.000 de lei, pentru constructii/montaj si materiale – 3.172.000 de lei, iar pentru cheltuieli diverse si neprevazute – 491.000 de lei).
Durata de realizare a proiectului este de 6 luni de la ordinul de incepere a lucrarilor, iar suprafata monitorizata pentru cresterea sigurantei si prevenirea criminalitatii este de aproximativ 80% din „suprafata dens locuita (blocuri)” a sectorului 3.
Numarul locatiilor supravegheate este de 472. In privinta echipamentelor, in proiectul citat sunt mentionate: 768 de camere video, echipamente de comunicatie/securitate, echipamente dispecerat si software profesional de monitorizare, inregistrare si analiza video pentru imagini.
Proiectul „Cresterea sigurantei si prevenirii criminalitatii in sectorul 3” a fost finantat din Programul Operational Regional 2007-2013.
„Primaria sectorului 3 va mari capacitatea de crestere a sigurantei cetateanului, prin supravegherea permanenta a unor zone sensibile, cu grad ridicat de infractionalitate, pentru a putea determina conditiile ce favorizeaza fenomenul infractional, precum si pentru identificarea in stare incipienta a infractiunilor, in vederea luarii de masuri pentru reducerea acestora si prevenirea criminalitatii si a faptelor ilicite”, releva sursa citata.