Pasajul din Curtici, care trece peste 12 linii de cale ferată, este gata încă de acum şase luni. A fost deschis pentru câteva zile, până când şoferii TIR-urilor s-au plâns că drumul este mult prea îngust şi nu pot vira pentru a intra, potrivit România TV.
În timp ce, autorităţile locale spun că poziţionarea construcţiei a fost greşită de CFR, reprezentanţii instituţiei au anunţat că vor relua lucrările şi încearcă să găsească o soluţie pentru a deschide pasajul la jumătatea lunii aprilie.
Construcţiile de acest tip le-au dat bătăi de cap şi autorităţilor din Prahova. Este vorba despre sensul giratoriu suspendat de la Păuleşti. Cu doar câteva zile înainte de inaugurare, la construcţia care trebuia să înlocuiască intersecţia semaforizată, s-a surpat asfaltul. Mai mult, o crăpătură uriaşă a apărut în structura de rezistenţă a giratoriului.
Construcţia, finanţată din fonduri europene, costă aproape 79 de milioane de lei. Dar, pentru că termenul de finalizare a fost depăşit deja cu patru luni, peste 4 milioane de lei trebuie suportate din bugetul local.
Pasajul peste Centură rămâne blocat de birocraţie
La cinci luni după ce CNADNR a comunicat constructorul pasajului de la intersecţia dintre Prelungirea Ghencea şi Centura Capitalei de la Domneşti, construcţia sensului giratoriu suspendat „rămâne în aer” şi niciun utilaj nu şi-a făcut apariţia pe şantier, în ciuda faptului că vremea permite demararea lucrărilor, informează Ziarul Financiar.
Dacă până acum construcţia pasajului era programată a fi finalizată în 2018, având nevoie de doi ani pentru a construi sensul giratoriu suspendat, termenul ar putea fi extins.
Primăria Capitalei alături de CNADNR au demarat proiectul construcţiei pasajului încă din 2009, iar prima vizită pe teren a oficialilor a avut loc abia în august 2013, când Sorin Oprescu, actual primar suspendat şi urmărit penal pentru spălare de bani, abuz în serviciu şi constituire de grup infracţional organizat, premierul Victor Ponta şi fostul ministru al marilor proiecte Dan Şova au vizitat intersecţia dintre Centură şi Prelungirea Ghencea.
Pasajul va avea o lungime de 257,49 m. Valoarea ofertei câştigătoare este de 91,5 mil. lei, care include şi procentul de diverse şi neprevăzute de 10% reprezentând valoarea de 8,1 mil. lei.