Legea împotriva fumatului este privită într-un mod pozitiv de un procent de 70,3% dintre români, în timp ce 28,7% nu sunt de acord cu măsura luată.
În analiza acestor date trebuie ținut cont și de faptul că sondajul a fost realizat imediat după intrarea în vigoare a legii împotriva fumatului. Acest fapt înseamnă că există un nivel ridicat al așteptărilor și rămâne de văzut în ce măsură aplicarea efectivă a legii va reuși să răspundă acestora sau dacă efectele ei negative vor începe să erodeze sprijinul de care se bucură la ora actuală în rândul românilor, se afirmă în comunicat.
Volumul eşantionului a fost de 1.063 de persoane, fiind reprezentativ pentru populaţia României de 18 ani şi de peste 18 ani.
Chestionarele au fost aplicate în 39 de judeţe şi în municipiul Bucureşti, în total fiind 92 de localităţi, iar eșantionul a fost validat pe baza datelor oficiale ale Recensământului populației din 2011, conform Agerpres.