„Domnul Irimescu să-şi asume declaraţiile pe care le-a făcut. Pe mine mă interesează în primul rând ce face domnul Irimescu. I-am spus că are de accelerat procesul de plată a subvenţiilor de lansare a programului de dezvoltare rurală, astea sunt lucrurile care mă interesează. Restul declaraţiile dânsului personale nu sunt în numele Guvernului, pentru că nu a avut mandat, nu a informat Guvernul legat de aceste lucruri. Sunt declaraţii personale pe care o să şi le asume”, a spus Cioloş înainte de a participa la întâlnirea cu reprezentanţii Asociaţiei Municipiilor din România.
Citeşte şi: Traian Băsescu: „Cine a făcut guvernul Cioloş şi l-a votat a UMILIT România. Este DEGRADANT”
Premierul a făcut aceste precizări ca răspuns la o întrebare referitoare la afirmaţia ministrului Irimescu conform căreia în perioada mandatului fostului preşedinte Traian Băsescu s-ar fi scos din ţară 35 de miliarde de euro „cu camionul”.
„Dacă omul acesta este de bună credință, ar trebui să facă un denunț la Parchetul General sau la DNA, nu știu ce instituție este competentă exact și să aflăm dacă este vreo urmă de adevăr în ce a spus acest om. Ar trebui să spună care sunt băieții care l-au informat, dacă nu cumva l-au intoxicat să-l facă să iasă să spună prostii (…) și toți cei responsabili să suporte consecințele legii dacă s-a întâmplat așa ceva, dacă nu, până una alta, cel mai bun lucru ar fi ca dl. premier Cioloș să-l pună pe liber puțin, să aibă timp să dea explicații la DNA sau la Parchetul General, de unde știe care sunt argumentele și noi toți, suspectați de dânsul că am scos din țară 35 de miliarde de euro, să ne ducem să dăm explicații fiecare, dar cu șefii de instituții în frunte”, a afirmat duminică, la România TV, Băsescu.