In 2015, numarul cazurilor de persoane intepate de capusa aproape s-a dublat fata de 2014, motiv pentru care alerta epidemiologica a fost lansata luni, epidemiologii sperand la reducerea numarului de cazuri de borelioza, cum mai este numita boala Lyme, potrivit unui comunicat de presa transmis luni de purtatorul de cuvant al DSP Sibiu.
„Din cauza schimbarilor climatice din anul 2015, s-a inregistrat o crestere exploziva a numarului de persoane cu intepaturi de capuse prezentate la spital (1.713 fata de numai 985 in anul 2014) si, consecutiv, a crescut si numarul de cazuri de boala Lyme (63 in anul 2015, dintre care 47 de stadiul I – deci expunere recenta, fata de numai 44 in anul 2014, cu 20 de stadiul I). Aplicarea corecta a masurilor preventive vizate de alerta poate reduce numarul cazurilor de stadiul I, asa cum s-a intamplat in perioada 2012-2014, dar si numarul total de cazuri de boala Lyme„, se arata in comunicatul de presa al DSP Sibiu.
Potrivit sursei citate, un prim pas a constat in solicitarea sprijinului tuturor institutiilor din Sibiu, implicate in supravegherea, controlul si prevenirea boreliozei, cat si in reducerea populatiei de capuse, in special in zone frecventate de copii.
„Avand in vedere faptul ca si in anul 2015 copiii din grupa de varsta 5-9 ani se numara printre grupele de varsta cele mai afectate de boala Lyme la nivel judetean, DSP Sibiu considera drept o prioritate promovarea in randul acestora a unui comportament adecvat pentru prevenirea intepaturilor de capuse, solicitand in acest sens si sprijinul unitatilor de invatamant, prin realizarea unor ore de educatie sanitara pe aceasta tema la elevii din ciclul primar”, se arata in comunicat.
Potrivit DSP Sibiu, cele mai expuse categorii ale populatei la intepaturile de capuse sunt lucratorii in aer liber (silvicultorii, agricultorii, lucratorii la cai ferate, la exploatarea gazelor naturale, electricienii, lucratorii la inaltime, lucratorii in amenajarea spatiilor verzi, in administratia parcurilor sau padurilor, constructorii, topografii, gradinarii, precum si alte categorii), care impreuna cu angajatorii, au obligatia de a aplica masuri care sa previna raspandirea bolii Lyme.