Propunerea legislativă vizează modificarea legii 461/2001 privind venitul minim garantat şi este semnată de senatorul PSD Ovidiu Donţu, informează news.ro.
Potrivit proiectului, persoanele care provind din sistemul de protecţie specială, reglementat de Legea 272/2004 privind protecţia şi protefarea drepturilor copilului, beneficiază, până la împlinirea vârstei de 26 de ani, de o majorare cu 100% a cuantumului ajutorului social.
Dacă persoanele sunt fără locuinţă, majorarea cuantumului social este de 200%.
De asemenea, propunerea legislativă prevede că aceste persoane vor fi exceptate de la munca în folosul comunităţii, dacă îşi continuă studiile liceale sau universitare în formă de învăţământ de zi. Vor beneficia de scutirea de la această muncă în folosul comunităţii şi familiile pentru care ajutorul social rezultat din calcul este de până la 50 de lei pe lună.
Pentru aceste familii, orele de muncă se stabilesc trimestrial şi se efectuează îm prima lună de plată.
Iniţiatorul precizează în expunerea de motive că este o măsură de protecţie social acordarea acestei sume de bani în plus la ajutorul social, cu atît mai mult cu cât tinerii proveniţi din sistemul instituţionalizat îşi găsesc foarte greu de lucru.
Senatorul PSD precizează că beneficiarii acestei legi ar primi 280 sau 420 de lei, faţă de 142 de lei, în prezent, ceea ce ar însemna o sumă de 9 lei sau 14 lei pe zi, în cazul persoanelor fără locuinţă, faţă de 5 lei cât este în prezent ajutorul social.
Senatul este primă Cameră sesizată în cazul acestui proiect, comisia de muncă fiind raportoare. Comisia de drepturile omului a dat un aviz negativ, în timp ce comisia pentru egalitate de şansă a dat aviz favorabil propunerii legislative.