Condițiile preliminare au vizat lichidarea celor trei bănci implicate în deturnarea a circa 1 miliard de dolari la sfârșitul anului 2014 (Banca de Economii, Banca Socială și Unibank), numirea unui guvernator experimentat la Banca Națională a Moldovei (BNM), precum și realizarea unui audit la alte trei bănci aflate sub supravegherea specială a BNM, a indicat diplomatul american într-un interviu acordat, luni, pentru Europa Liberă și postul public de televiziune Moldova-1.
În acest context, James Pettit a subliniat faptul că restabilirea relației cu FMI este crucială pentru Chișinău în contextul crizei bugetare în care se află în prezent Republica Moldova, apreciind că guvernul moldovean al premierului Pavel Filip va putea face față câteva luni situației până va ajunge la un acord cu FMI.
O delegație a Fondului a efectuat o vizită la Chișinău în perioada 23-29 februarie 2016, dar nu a dispus de mandat pentru începerea discuțiilor privind încheierea unui nou acord de finanțare.
Republica Moldova nu are un acord cu FMI din toamna anului 2013, după căderea în vară a guvernului condus de Chiril Gaburici și a demisiei conducerii BNM în septembrie 2015 în contextul scandalului legat de deturnarea a aproximativ 1 miliard de dolari, denumit de presa locală ‘jaful secolului’, care a condus la o criză bancară, politică și socială în Republica Moldova.