CNA nu a reuşit să ia o decizie privind iniţiativa legislativă care permite intrarea în insolvenţă a TVR

Membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) au analizat, marţi, o propunere legislativă iniţiată de preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, care prevede posibilitatea intrării în insolvenţă a TVR, însă nu au reuşit să ia o decizie privind susţinerea sau respingerea acesteia.
Filip Stan
05 apr. 2016, 17:29
CNA nu a reuşit să ia o decizie privind iniţiativa legislativă care permite intrarea în insolvenţă a TVR

CNA a primit pe 25 martie o adresă de la Guvern — Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul privind o propunere legislativă pentru completarea articolului 27 din Legea 41/1994.

Acest proiect este iniţiat de Călin Popescu-Tăriceanu şi este susţinut de mai mulţi parlamentari ALDE şi PSD, dar şi unul al UDMR.

Proiectul prevede că, prin derogare de la prevederile Legii 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), respectiv al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR) decide intrarea în procedura insolvenţei cu votul majorităţii membrilor săi şi formulează cererea de deschidere a acesteia, scrie Agerpres.

Citeşte şi: Alina Gorghiu: Zgonea şi Tăriceanu pun presiune pe CA al TVR să vină cu un nou candidat

Potrivit proiectului, Consiliul de Administraţie îl desemnează pe preşedintele — director general ca administrator special. După declanşarea procedurii insolvenţei, Consiliul de Administraţie are atribuţii privitoare la strategia şi structura programelor şi supraveghează respectarea modului în care societatea îşi îndeplineşte obligaţiile asumate în schema de programe şi în licenţa de emisie eliberată de CNA. SRR şi SRTv nu pot face obiectul falimentului, se mai spune în aceeaşi iniţiativă legislativă.

Niciuna dintre cele trei propuneri supuse la vot de cei nouă membri ai CNA prezenţi la şedinţa de marţi (Valentin Jucan, Lorand Turos, Viorel Buda, Monica Gubernat, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu, Dorina Rusu, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea) nu a întrunit, după trei runde de vot, numărul minim (şase) necesar de voturi pentru a putea fi adoptată.

Pentru susţinerea acestui proiect au votat iniţial doar Viorel Buda şi Radu Călin Cristea.

Valentin Jucan, Lorand Turos şi Monica Gubernat au votat împotriva propunerii legislative. Valentin Jucan a spus că, dacă va intra în insolvenţă, Televiziunea Română nu va mai fi condusă independent şi nu va mai fi în subordinea Parlamentului. „Prin insolvenţă, Televiziunea Română este ruptă şi scoasă de sub autoritatea Parlamentului”, a spus Jucan.

În ultimul tur de vot, cinci membri ai CNA (Viorel Buda, Răsvan Popescu, Radu Herjeu, Dorina Rusu şi Gabriel Tufeanu) au votat pentru adoptarea punctului de vedere al Serviciului juridic şi reglementări din CNA, care arată că, potrivit Legii audiovizualului, Consiliul nu are nicio responsabilitate directă în legătură cu organizarea şi funcţionarea SRTv şi SRR. Totodată, Directiva privind serviciile media audiovizuale nu instituie reguli în această materie, se mai spune în punctul de vedere al Serviciului Juridic al CNA.

Dorina Rusu a spus că nu se consideră îndreptăţită în acest moment să-şi dea cu părerea despre o eventuală intrare în insolvenţă a TVR. „Nu mă consider competentă cu privire la această chestiune importantă şi gravă, chiar dacă avizul CNA este consultativ”, a precizat Rusu.

Gabriel Tufeanu a afirmat că această chestiune privind insolvenţa nu este nouă. „Eu nu o să votez nici pentru, nici contra. (…) Ideile de redresare a TVR au fost scrise (…) se poate redresa şi altfel”, a arătat Tufeanu, precizând că insolvenţa poate fi o variantă foarte rapidă de acţiune. „Dar nu ştiu dacă noi putem să ne exprimăm pro sau contra acestei soluţii, care poate să presupună un impact social, mă refer la oamenii care vor fi daţi afară”, a adăugat Tufeanu.

Subiectul va fi reluat în următoarea şedinţă a CNA, care urmează să aibă loc joi.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ce trebuie să știe toți românii care stau la curte, vești de ultimă oră. Nu vor mai avea voie să dea fructe și legume
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Dacă stăm jos mai mult de 10 ore pe zi riscăm să murim. Descoperirile șocante ale specialiștilor privind sedentarismul
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Eroul care a salvat omenirea de la un război nuclear. În câteva secunde a salvat miliarde de pământeni
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar astăzi
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Document Declasificat: Asasinări Politice Atribuite Kremlinului
MediaFlux
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy