Ministrul Finanțelor susține că insolvența ar feri TVR de procese cu creditorii

Ministerul Finanțelor Publice ia în calcul, în acest moment, intrarea în insolvență a Televiziunii Române din cauza datoriilor foarte mari pe care societatea le are și pentru a-i oferi un răgaz să se restructureze și să se reorganizeze, a declarat marți ministrul Finanțelor, Anca Dragu.
Filip Stan
05 apr. 2016, 19:09
Ministrul Finanțelor susține că insolvența ar feri TVR de procese cu creditorii

Există în acest moment un stoc de datorii pe care Televiziunea Română îl are și, în felul acesta, se pot declanșa tot felul de procese împotriva acesteia. Într-o perioadă de insolvență, o companie poate trece printr-un proces de restructurare și reorganizare care să îi asigure, pe termen lung, o dezvoltare corectă„, a explicat Anca Dragu.

Ea a precizat că Ministerul a formulat câteva opțiuni pentru rezolvarea situației de la TVR, care vor fi discutate, însă decizia finală va fi luată de Parlament.

Noi am formulat câteva opțiuni, acestea vor fi discutate și probabil decise de către Parlament„, a subliniat Dragu.

Ministerul Finanțelor Publice a transmis luni conducerii Parlamentului o informare cu privire la situația financiară și juridică a Societății Române de Radiodifuziune și a Societății Române de Televiziune ca urmare a aspectelor constatate de către Curtea de Conturi, în care arată că cei doi ordonatori de credite au denaturat situațiile financiare centralizate ale instituțiilor publice.

În urma misiunii cu tema auditul financiar al contului general de execuție a bugetului de stat pe anul 2014 la Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de Conturi a stabilit că ordonatorii principali de credite Televiziunea Română și Societatea Română de Radiodifuziune (entități finanțate din venituri proprii și alocații de la bugetul de stat) au denaturat situațiile financiare centralizate ale instituțiilor publice (bilanțul instituțiilor publice). Această stare de fapt a fost generată de neclaritatea statutului acestora, cele două entități declarându-se ca fiind alte unități economice de stat, netransformate în societăți comerciale sau regii autonome, când de fapt nu sunt nici instituții publice nici societăți comerciale„, se arată în documentul semnat de ministrul Finanțelor, Anca Dragu.

Pentru soluționarea problemei cu privire la statutul juridic al celor două societăți și a situației financiare precare a SRTv, ministerul a identificat următoarele variante: reorganizarea celor două societăți ca instituții publice finanțate fie integral de la bugetul de stat, fie din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, fie integral din venituri proprii.

Alte soluții ar fi adoptarea în regim de urgență a unui proiect de lege care să prevadă reorganizarea SRR și SRTv și stabilirea modului de finanțare a instituțiilor nou-înființate, rectificarea legii bugetului de stat pe anul 2016 pentru includerea în finanțare a acestor instituții, ocazie cu care se identifică sursele de acoperire a majorării cheltuielilor bugetare, intrarea SRTv în insolvență cu adoptarea unui proiect de lege în regim de urgență prin care să se completeze legea 41/1994.

„Menționăm că reorganizarea SRTv ca instituție publică presupune că deficitul bugetar general consolidat s-ar majora la nivelul unui an cu circa 100 milioane de lei, iar în anul 2016 impactul asupra deficitului bugetar ar fi de 410 milioane de lei (datorii comerciale și cheltuieli de funcționare)”, se mai arată în informare.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Alimentul din România pe care americanii vor să-l cumpere cu banii jos. Sunt gata să plătească dolari mulți, dar pun o condiție – să fie spălat și congelat
Capital.ro
A murit Papa Francisc. Doliu mondial în lumea creștinății chiar în a doua zi de Paște
Playtech.ro
S-a schimbat legea! Ce trebuie să faci ca să închizi legal balconul în 2025
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cum a pierdut Rusia Alaska și ce a câștigat America?
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
A murit Papa Francisc
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Ce nu ai voie să faci în a doua zi de Paște: În Lunea Albă finii trebuie să își viziteze nașii
Cancan.ro
BREAKING! A murit Daniela, femeia lovită de soț. Bărbatul nu își regretă fapta
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Băsescu NU trebuia să ajungă președintele României. Dosarul ținut special ascuns
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Semnificația zilei de luni după Paște: Ce simbolizează Lunea Albă
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Prima zi de Paște: ce s-a întâmplat cu adevărat? Între evanghelie, istorie și revelație