Casacada de injurii la adresa şefului statului sud-coreean, Park Geun-Hye, a fost lansată de către Comisia pentru Reunificare Paşnică a celor două Corei (CRPC) şi este urmarea unei reuniuni în domeniul nuclear ce fusese prezidată săptămâna trecută de către preşedintele american Barack Obama. La acel summit a participat şi şefa de la Seul, Park Geun-Hye, fapt ce a înfuriat Phenianul.
Tensiunile între cele două Corei s-au acutizat considerabil după cel de-al patrulea test nuclear, din 6 ianuarie, test ce a fost urmat, în 7 februarie, de un test „deghizat” cu rachete balistice.
La începutul acestei săptămâni, un site-ul oficial nord-coreean a emis un film de propagandă care prezintă mai multe atacuri cu rachete împotriva președintei sud-coreene, Park Geun-hye. „Nu va găsi adăpost nici măcar SUA”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Comisiei pentru Reunificarea Paşnică a celor două Corei (CRPC), referindu-se la preşedinta de la Seul.
Citeşte şi Coreea de Nord a încercat să lanseze o rachetă intercontinentală
Versiunea în limba coreeană a comunicatului de presă apare şi în limba engleză şi este chiar mai brutală, referindu-se la doamna preşedinte cu calificative ca „prostituata preşedintelui Barack Obama”, „căţea turbată” sau „femeie malefică”. Vorbind despre cel mai sensibil subiect, acela al testelor nucleare ale coreii Coreii de Nord, Phenianul a comparat atitudinea preşedintei de la Seul cu „o criză de epilepsie a unui maniac care caută confruntarea cu orice preţ”.
În comunicatul publicat de către agenţia oficială nord-coreeană, KCNA, CRPC a afirmat că insistenţa cu care doamna Park insistă ca Phenianul să abandoneze programul său nuclear demonstrează că este „cel mai prost şi încăpăţânat catâr, care nu înţelege cum se mişcă lumea. „Această femeie malefică a adus relaţiile între cele două Corei într-un impas total şi a sporit riscul izbucnirii unui război”, a mai scris CRPC, comparând comportamentul preşedintei cu cel al unui „câine turbat”.
La toate aceste provocări şi injurii, Seulul a reacţionat sancţionând diatribele Phenianului ca fiind „cuvinte vulgare şi incalificabile”.
Preşedinta Coreii de Sud a adoptat o linie dură faţă de Phenian imediat după testele din ianuarie, preluând controlul asupra campaniei de înăsprire a sancţiunilor împotriva Coreei de Nord şi promiţând un răspuns militar dur la orice provocare nord-coreeană directă.