Cele „12 luni de libertate” profeţite de Iustin Pârvu s-ar fi împlinit. De-acum ar urma să înceapă „URGIA”

Una dintre maicile de la Mănăstirea "Petru Vodă" din Neamţ, care a stat la căpătâiul duhovnicului atunci când acesta a vorbit despre urgia ce va veni după 12 luni de linişte, spune că a desluşit profeţia făcută de părintele Iustin pe patul de moarte.
Iulian Tudor
09 apr. 2016, 09:24
Cele

Monahia Fotini a fost unul din puţinii martori care au asistat la ultimul dialog pe care ucenicii părintelui Iustin l-au avut cu duhovnicul de la Mănăstirea Petru Vodă, scrie adevarul.ro. De altfel, ea a fost cea care a relatat, prin intermediul revistei „Atitudini”, publicaţie a mănăstirii, conţinutul acestor discuţii.

Citeşte şi Profeţiile necunoscute ale lui Nostradamus despre 2016: Vine cel mai CUMPLIT cutremur din istorie

„Cu 5 zile înainte de a-şi da duhul, a fost ceva mai bine, parcă îşi revenea şi prinsese ceva putere. În această ultimă perioadă toţi ucenicii mai apropiaţi au luat un ultim cuvânt de învăţătură de la părintele, un ultim sfat”, povesteşte măicuţa.

Conform relatării, părintele Iustin a dorit să li se adreseze atât ei, cât şi altor cinci ucenici care se aflau în chilie. După ce duhovnicul a cerut amănunte despre ce se mai întâmplă în ţară, Monahia Fotini a îndrăznit să-i ceară sfatul legat de subiectul cardurilor de sănătate obligatorii. „Acest cip nu e pecetea, nu e lepădare… Dar fiecare să facă după conştiinţa şi puterea lui. Cât puteţi luptaţi împotriva lor cu toată forţa şi unitatea, dar fără atitudini extreme, încă nu e cazul. E vorba însă că mai sunt 12 luni… „.

Cum părintele s-a oprit, cei de faţă au bănuit că duhovnicul se referea la faptul că după un an nu vor mai fi cipurile pe documentele de identitate şi au cerut o lămurire.

„Nu”, a răspuns Părintele, 12 luni de libertate şi vine urgie”, a răspuns părintele.

Cineva a întrebat să explice mai clar, dar părintele nu a mai răspuns”, mai povestea măicuţa. 

„Da, Părintele Justin a avut dreptate!” La doi ani după această scenă, măicuţa de la Petru Vodă a revenit în aceeaşi publicaţie a mănăstirii cu un articol în care susţine că profeţia părintelui Iustin s-a împlinit exact la termen. „Da, Părintele Justin a avut dreptate! România astăzi s-a îmbrăcat din nou în zeghe”, este titlul articolului publicat în revista Atitudini. „12 luni de libertate şi vine urgie. Îmi aduc şi acum cu emoţie aminte de ultimele cuvinte ale Părintelui Justin înainte de a-şi da sufletul în mâna Domnului. Cu toţii ne-am întrebat atunci ce a vrut să spună Părintele şi la ce se referea, dar durerea pierderii sale pentru noi era atât de mare încât nici nu ne mai interesa de libertate şi urgie. Ce urgie putea fi pentru noi mai mare decât pierderea lui? Părintele însă vedea mai departe pericolul ce ne va întâmpina”, îşi începe articolul Monahia Fotini.

Autoarea enumeră apoi interpretările publice care s-au dat ulterior profeţiei, respectiv că părintele Iustin s-ar fi referit la conflictul din Ucraina şi începutul unui nou război, sau la intrarea în uz a actelor biometrice (cardul de sănătate, paşaportul electronic, etc).

„De fapt, cred eu, era altceva. Profeţia Părintelui Justin s-a împlinit acum, de fapt ea era împlinită de anul trecut, dar nu ne-am dat seama”.

Citeşte şi CUTREMURĂTOR. S-a adeverit primul SEMN AL APOCALIPSEI. Mingea de foc din Portugalia FOTO

Ucenica părintelui Iustin susţine că adevărata urgie profeţită în iunie 2013 o constituie impunerea legii aşa-zis antilegionară.

„Suita întreagă de mucenici, mărturisitori ai lui Hristos din temniţele comuniste, geniile culturii româneşti, personalităţi istorice, savanţi şi filosofi, care au luptat cu preţul vieţii lor împotriva dictaturii carliste, dar mai ales comuniste, este astăzi din nou cenzurată şi condamnată. Deoarece, conform noii legi promulgate, nu vei mai putea vorbi apreciativ despre cei care au colaborat sau simpatizat cu Mişcarea Legionară, fie că este vorba de Ţuţea, Eliade, Noica, Vulcănescu, preotul Arsenie Boca, preotul Calciu Dumitreasa sau arhimandritul Justin Pârvu”.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Imagini din culise, care nu s-au difuzat la TV! Ce a putut face Gina Pistol după ce Smiley a pierdut finala Vocea României
Fanatik.ro
Adevărul despre relația dintre Cristela și Călin Georgescu. Cum s-au cunoscut, de fapt
Capital.ro
S-a aflat ce a făcut Călin Georgescu: Nu mă lăsa să plec. Dezvăluirea momentului
Playtech.ro
Câte pahare de vin se beau la masa de Crăciun, de fapt. Greșeala pe care o fac aproape toți românii
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Spionii lui Gigi Becali au descoperit un triunghi amoros la FCSB: Ngezana i-a furat colegului iubita româncă
wowbiz.ro
Karmen și Bogdan Căplescu, din nou împreună?! Cum au fost surprinși, după divorț
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Coldea a vrut să fure teza de doctorat. Gabriel Oprea confimă dezvăluirile lui Dan Andronic
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
A început Jubileul din 2025! Papa Francis a inițiat ceremonia de deschidere a Anului Sfânt
Cancan.ro
Vești PROASTE pentru românii care petrec Crăciunul pe Valea Prahovei! Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. Cetățenii sunt obligați să plătească. Decizia se aplică în toată țara
StirileBZI
Ce trebuie să faci după ce deschizi butoiul cu varză murată: Cum procedezi ca „să nu facă floare“!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva lui înainte de Crăciun. Fostul ministru: „Sărbătorim în familie”
substantial.ro
Avion al Azerbaijan Airlines, căzut de Crăciun, suspectat de probleme legate de apărarea antiaeriană
MediaFlux
MILIOANE de PENSIONARI au primit MAJORĂRI! ANUNȚ privind RECALCULAREA PENSIILOR
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Misterul sărbătoririi numelor de Cristian și Cristina: Tradiție sau confuzie?