Traian Băsescu: Migranţii au intrat şi au pornit prin Europa ca o hoardă

Fostul preşedinte Traian Băsescu, a declarat, sâmbătă, la Sibiu, că Europa este afectată, în prezent, de o criză a migraţiei ilegale, care a scăpat de sub control şi care nu are soluţie, mulţi dintre lideri neasumându-şi decizii decisive.
Filip Stan
09 apr. 2016, 12:50
Traian Băsescu: Migranţii au intrat şi au pornit prin Europa ca o hoardă

„Europa este afectată de câteva crize în momentul de faţă. Avem o criză de creştere economică. După marea criză financiară din 2008, Europa nu a reuşit să se lanseze într-o creştere economică solidă. Avem o criză socială. În Uniunea Europeană sunt 23 de milioane de şomeri, din care 60 la sută sunt tineri. Avem o criză a migraţiei ilegale, scăpată de sub control şi fără soluţie. Mai mult, această criză a dărâmat piloni ai UE – Schengen şi Acordul de la Dublin. Avem o criză de securitate, cu o Federaţie Rusă tot mai agresivă la frontiera de est a Uniunii Europene şi avem o criză de leadership politic. Europa cu aceste crize pe masă nu găseşte soluţii la niciuna dintre ele pentru că mulţi dintre liderii politici nu-şi asumă decizii decisive”, a declarat, la Sibiu, Traian Băsescu, în faţa a peste 400 de oameni, membri şi simpatizanţi PMP.

Băsescu a mai spus că observând incapacitatea UE, statele încep să acţioneze la nivel naţional, acest lucru ducând la deprecierea Uniunii.

„Aceste crize nu pot fi rezolvate cu o Europă care îngheaţă în statutul ei actual. Mai mult, statutul UE se depreciază pe zi e trece pentru că, statele observând incapacitatea UE de a rezolva problemele, au început să acţioneze la nivel naţional. Nu poţi sta la nesfârşit când vezi că mama UE nu dă rezolvare problemelor. Însă trebuie avut grijă că rezolvarea naţională fragmentează Uniunea Europeană şi distruge şi bruma de unitate care există în interiorul UE”, a afirmat Traian Băsescu. 

Fostul preşedinte a dat un exemplu în acest sens, vorbind despre Ungaria, care, potrivit lui Băsescu, a acţionat „ridicol” în cazul ridicării gardurilor.

„Vecinii noştri din Ungaria – nu că am dorinţa de a-i critica – dar ridicolul ridicării gardurilor este un semn de exces şi de rupere a acelei fibre subţiri care ne mai ţine uniţi cu atâtea crize pe capul nostru. Singura formulă a păcii durabile pe continenul European este existanţa UE”, a spus Traian Băsescu.

Situaţia migraţiei ilegale ar fi avut rezolvare dacă statele ar fi acţionat unuinal, în schimb, spune fostul preşedinte, au fost lăsaţi toţi să intre „ca o hoardă”.

„Cu totul alta ar fi fost situaţia migraţiei ilegale dacă am fi avut o Poliţie unică a UE. Puteai să deplasezi resurse umane dintr-o ţară în alta şi să pui sub control accesul în ţările UE. Să nu înţelegeţi că spun să le fi răsturnat bărcile, Doamne fereşte, dar ei au intrat prin Grecia şi Italia, s-au dus… Nu ştie nimeni cine a intrat, cum îl cheamă, de ce religie, câţi copii au, de unde vin, dacă a fost sau nu apropiat grupărilor teroriste. Nu ştie nimeni nimic. Nu ştie nimeni dacă a venit cu toată familia sau, după ce ajunge în Germania cere să i se aducă cei zece fraţi şi zece surori. Au intrat şi au pornit prin Europa ca o hoardă, iar Europa nu a fost capabilă ca, la punctele de intrare să ştie cine a intrat”, a afirmat Băsescu.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea noroc cu carul imediat după Paște. Au reușite pe toate planurile, vine o perioadă cu miracole în viața lor
Capital.ro
S-a stins cea mai mare actriță a României. Toți românii au iubit-o și admirat-o. Râmâne veșnic în inimile tuturor
Playtech.ro
O nouă sărbătoare legală în luna februarie. Alte zile libere ar putea fi însă eliminate
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Cel mai controversat film al anului. Actriță transgender, în rolul lui Dumnezeu
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Program STB de Paște 2025. Cum circulă autobuzele, troleibuzele și tramvaiele în noaptea de Înviere
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Candidatul pe care îl va susține Călin Georgescu: Are cel mai bun profil de președinte
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ucraina a semnat! Trump a primit ce și-a dorit
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai