În februarie, au fost 13.619 copii născuţi vii, precum și 21.927 decese.
”Numărul născuților-vii a fost mai mic cu 459 în luna februarie 2016 față de aceeași lună din 2015, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 1753 mai mic față de luna februarie 2015. Sporul natural a fost negativ în luna februarie 2016 (8.308 persoane), similar cu cel din luna februarie 2015 (9.602 persoane). Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 6 mai mic în luna februarie 2016, decât cel înregistrat în luna februarie 2015”, informează INS.
De asemenea, în luna februarie a anului 2016, numărul căsătoriilor a fost cu 451 mai mare decât în aceeași lună a anului precedent, înregistrându-se 5.684. Divorţuriile au fost şi ele mai multe, numărul crescând cu 74 anul acesta, în luna februarie, potrivit Agerpres.