Virusul Zika este legat și de tulburarea autoimună numită sindromul Guillain-Barre. Ea atacă nervii periferici dincolo de creier și de măduva spinării, cauzând paralizie temporară care, în unele cazuri, poate fi necesar ca pacienții să fie intubați pentru a putea respira.
De asemenea, infecţia cu virusul Zika poate provoca un atac imunitar asupra sistemului nervos central.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), există un puternic consens științific potrivit căruia pe lângă sindromul Guillain-Barre, infecția cu virusul Zika poate provoca malformația congenitală numită microcefalie, deși cercetarea dovezilor concludente cu privire la această legătură poate dura luni sau ani de zile. Microcefalia reprezintă nașterea unor copii cu capete de dimensiuni foarte mici, care pot determina probleme în dezvoltarea noilor-născuți.
În Brazilia s-au confirmat peste 940 de cazuri de microcefalie care ar putea să fie legate de infecții cu Zika ale mamelor. Totodată, în momentul de față, sunt investigate aproape 4.300 de noi cazuri suspectate de microcefalie.
Unii cercetători au raportat de asemenea pacienți cu infecții Zika pe punctul de a dezvolta encefalită și mielită — tulburări nervoase cauzate de obicei de infecții directe ale celulelor nervoase.
„Deși studiul nostru este mic, acesta poate demonstra că, în acest caz, virusul are efecte diferite asupra creierului decât cele identificate în studiile cunoscute”, a declarat dr. Maria Lucia Brito, neurolog la Restoration Hospital din Recife (Brazilia).
Șase dintre acești pacienți au dezvoltat simptome în concordanță cu tulburările autoimune. Dintre aceștia, patru au avut sindromul Guillain-Barre, iar doi au avut ADEM. În cele două cazuri de ADEM, scanarea cerebrală a pus în evidență daunele produse materiei albe din creier. Simptomele ADEM durează de obicei aproximativ șase luni.
Cei şase pacienți au fost testați pozitiv pentru Zika și au prezentat cu toţii efecte persistente după externarea din spital, cinci dintre aceștia având disfuncții motorii. Unul are probleme cu vederea și un altul manifestă un declin cognitiv.
Dr. James Sejvar, neuroepidemiolog în cadrul U.S. Centers for Disease Control and Prevention, a declarat că manifestările de ADEM legate de virusul Zika nu par să aibă o rată la fel de accelerată precum cazurile de sindrom Guillain-Barre, însă crede că medicii ar trebui să fie vigilenți în legătură cu ADEM și alte boli ale sistemului nervos central.