Salariul unui prefect poate fi cuprins între 8777 şi 9692 lei, în timp ce un secretar general poate câştiga de la 6807 lei, până la 8168 lei, iar subprefecţii până la 7663 lei.
Primarul general al Capitalei va fi plătit cu 12.124 lei, iar preşedinţii de consiliu judeţean vor fi salarizaţi cu 7.979-8.811 lei, în funcţie de numărul de locuitori ai judeţului.
Salariul unui primar va porni de la 3.207 lei (localităţi cu până la 1.500 de locuitori) şi va ajunge la 6.059 lei (peste 400.000 locuitori, inclusiv sectoarele Bucureştiului).
Un director general din administraţia publică va fi plătit cu 6.386-7.350 lei, în funcţie de grad, iar un director de la cabinetul demnitarului va fi plătit cu 5.131-5.950 lei
Citeşte şi Noua grilă de salarizare a personalului din sănătate. Cine sunt medicii plătiţi cel mai bine
Personalul din funcţii publice de conducere poate câştiga de la 4276 lei, un şef de birou/oficiu/administraţie financiară de grad I, până la 7350 lei, un director general, inspector şef de stat, inspector general de stat, controlor financiar şef sau comisar general prim adjunct de grad II.
În cazul funcţiilor publice generale de execuţie, cel mai mare salariu îl poate avea un auditor de grad profesional superior de grad 5 (3853 lei), în timp ce minimul salarial este cel al unui referent debutant cu studii medii (1260 lei).
Pentru o funcţie publică specfică de execuţie în cadrul serviciilor Parlamentului se pot obţine salarii cuprinse între 1430 lei, pentru un şef de cabinet, referent parlamentar (stenodactilograf) cu studii medii de grad zero, şi 3503 lei, pentru un consilier parlamentar cu studii superioare de grad 5.