Anterior, un consilier al ministrului Muncii a anunțat că Ana Costea este dispusă să își depună mandatul dacă proiectul de ordonanță privind salarizarea în sistemul bugetar nu va fi retras de către Guvern.
‘Această ordonanță de urgență nu a reușit să satisfacă nevoile partenerilor sociali și nevoile existente în momentul de față pentru eliminarea disfuncționalităților, doamna ministru (Ana Costea — n.r.) și-a asumat retragerea acestui proiect. Doamna ministru a precizat că, în situația în care nu se va lua act de faptul că dumneai nu susține această ordonanță de urgență, este dispusă să își depună mandatul. Până la urmă, noi asigurăm partea tehnică a acestei legi, iar în cazul în care se încearcă variante care nu au cum să satisfacă obiectivele propuse, nu avem cum să le susținem și să fim de acord cu ele. În condițiile în care proiectul nu va fi retras mâine (miercuri — n.r.), doamna ministru își va da demisia’, a spus Cosmin Andreica, consilier al ministrului.
Ministrul Muncii este dispus să îşi dea demisia dacă proiectul salarizării bugetare nu va fi retras