Curtea de Apel București a decis, marți, să reducă la 20 de zile durata arestării preventive în cazul celor doi angajați ai firmei israeliene Black Cube, Weiner Ron și Geclowicz David, inculpați în dosarul de hărțuire a procurorului șef al DNA.
Weiner Ron și Geclowicz David au fost reținuți pe 3 aprilie de procurorii DIICOT, ei fiind arestați în aceeași zi pentru 30 de zile, în urma unei decizii a Tribunalului București.
Potrivit DIICOT, Weiner Ron este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice, alterarea integrității datelor informatice, în formă continuată, operațiuni ilegale cu dispozitive și programe informatice.
Israelienilor cercetaţi pentru intimidarea lui Kovesi li s-a redus arestul la 20 de zile
Geclowicz David este acuzat de constituire a unui grup infracțional organizat, complicitate la acces ilegal la un sistem informatic, complicitate la transfer neautorizat de date informatice, complicitate la alterarea integrității datelor informatice și complicitate la operațiuni ilegale cu dispozitive și programe informatice.
„În cauză, există suspiciunea rezonabilă că, pe parcursul lunii martie 2016, două persoane care ocupau poziții de conducere în cadrul unei firme israeliene, cu puncte de lucru atât în Tel Aviv (Israel), cât și în Londra (UK), împreună cu mai mulți angajați ai firmei, printre care și cei doi inculpați, Weiner Ron și Geclowicz David, au inițiat și constituit un grup infracțional organizat în scopul comiterii mai multor infracțiuni, respectiv infracțiuni de hărțuire și infracțiuni informatice, constând în fapt în efectuarea de multiple apeluri telefonice cu caracter amenințător și hărțuitor, producătoare de temeri, precum și atacuri de tip phishing, în vederea sustragerii credențialelor de acces și ulterior compromiterii de conturi de poștă electronică, activități urmate de violarea secretului corespondenței, copierea și transferul fără drept a conținutului acestora”, precizează DIICOT.