„Şcoala altfel” cu îndrăgite filme româneşti, la Codlea

ŞCOALA ALTFEL 2016. „Caravana filmului românesc – Cartea şi filmul” porneşte din nou la drum şi ajunge, pentru prima dată, în Municipiul Codlea.
Roxana Gagiu
14 apr. 2016, 10:49

ŞCOALA ALTFEL 2016. În perioada 18 – 20 aprilie, copiii şi tinerii din Codlea, dar şi marele public iubitor de film, sunt invitaţi la Casa de Cultură a Municipiului Codlea, unde pot să vizioneze filme îndrăgite, care au bucurat copilăria multor generaţii de spectatori ce au crescut şi s-au maturizat păstrând în suflet personaje celebre din filmele româneşti precum Lizuca şi Patrocle, Harap Alb sau Nică, fiul lui Ştefan a Petrei şi al Smărăndiţei.

Caravana filmului românesc – Cartea şi filmul este un proiect educaţional ce se adresează copiilor (preşcolari, şcolari şi liceeni) şi tinerilor de peste 18 ani, şi care urmăreşte să evidenţieze conexiunile dintre arta scrisului şi cea a filmului, punctând aspectele care le apropie, dar şi pe cele care le diferenţiază, prin prezentarea de producţii cinematografice ale căror scenarii au avut ca sursă de inspiraţie romane celebre româneşti, nuvele şi povestiri din programa şcolară sau din bibliografia opţională a elevilor.

Şcoala Altfel cu Carmen Iohannis. Ce curs interactiv a pregătit prima doamnă

Nu întâmplătoare a fost, astfel, corelarea cu evenimentele culturale reunite în cadrul manifestărilor derulate la nivel naţional în cadrul programului educaţional „Şcoala ALTFEL: Să ştii mai multe, să fii mai bun!” – proiect ce se desfăşoară în această perioadă şi care pune accentul pe valoarea educaţiei non-formale.

Aşadar, spectatorii de toate vârstele sunt invitaţi să vizioneze filme celebre, precum:

  • „Amintiri din copilărie” şi „Tinereţe fără bătrâneţe”, regia: Elisabeta Bostan;
  • „O noapte furtunoasă”, regia: Jean Georgescu; „De-aş fi Harap Alb”, regia: Ion Popescu Gopo;
  • „Dumbrava minunată”, regia: Gheorghe Naghi; „Baltagul”, regia; Mircea Mureşan;
  • „Ştefan cel Mare – Vaslui 1475″, regia: Mircea Drăgan; „Liceenii rock’n roll”, regia: Nicolae Corjos.

„Caravana filmului românesc” este un proiect iniţiat şi derulat de Asociaţia CineCultura în parteneriat cu MDV Audio Studio, iar în 2016, pentru al patrulea an consecutiv, va continua seria evenimentelor cultural-educative ce vor fi organizate în diferite localităţi din ţară. Următoarele oraşe pe traseul „Caravanei filmului românesc” din luna mai sunt: Zalău, Turda şi Călăraşi.

Programul complet al proiecţiilor din cadrul „Caravanei filmului românesc – Cartea şi filmul” la Codlea este următorul:

CASA DE CULTURĂ a MUNICIPIULUI CODLEA
18 – 20 aprilie 2016

Luni, 18 aprilie
ora 10.00 şi ora 12.00: AMINTIRI DIN COPILĂRIE
Scenariul şi regia: Elisabeta Bostan;
Cu: Ştefan Ciobotăraşu, Ion Bocancea, Corina Constantinescu, Emanoil Petruţ

ora 14.00: O NOAPTE FURTUNOASĂ
Scenariul şi regia: Jean Georgescu;
Cu: Radu Beligan, Alexandru Giugaru, George Demetru, Jean Moscopol

Marţi, 19 aprilie
ora 10.00: DE-AŞ FI HARAP – ALB
Scenariul şi regia: Ion Popescu-Gopo
Cu: Florin Piersic, Lica Gheorghiu, Cristea Avram, Irina Petrescu

ora 12.00: DUMBRAVA MINUNATĂ
Scenariul: Draga Olteanu Matei; Regia: Gheorghe Naghi;
Cu: Draga Olteanu Matei, Florina Cercel, Olga Delia Mateescu, Ernest Maftei, Diana Muscă, Cezara Dafinescu

ora 14.00: BALTAGUL
Scenariul şi regia: Mircea Mureşan;
Cu: Ilarion Ciobanu, Margarita Lozano, Sandu Sticlaru, Ioana Pacula

Miercuri, 20 aprilie
ora 10.00: ŞTEFAN CEL MARE – VASLUI 1475
Scenariul: Constantin Mitru, Mircea Drăgan; Regia: Mircea Drăgan;
Cu: Gheorghe Cozorici, Gheorghe Dinică, Violeta Andrei, Florin Piersic

ora 12.00: TINEREŢE FĂRĂ BĂTRÂNEŢE
Scenariul şi regia: Elisabeta Bostan;
Cu: Emanoil Petruţ, Anna Széles, Mircea Breazu, Carmen Stănescu

Ora 14.00: Liceenii rock’n roll
Scenariul: George Şovu; Regia: Nicolae Corjos;
Cu: Tamara Buciuceanu-Botez, Ştefan Bănică jr., Oana Sârbu, Mihai Constantin

Intrarea este liberă la toate proiecţiile.

Spynews
Prima persoană AUDIATĂ în cazul morții lui Andrei Versace. E un personaj temut în lumea INTERLOPILOR
Bzi.ro
Momentul în care polițiștii din Leeds, Anglia, iau cu forța copiii rromilor! De aici a început tot scandalul – VIDEO
Fanatik.ro
Cum poți păstra boabele de cafea proaspete timp de 12 luni. Trucul pe care trebuie să-l știe iubitorii de cafea
Capital.ro
Cutremur total în UE. Ungurii au ajuns stăpânii Europei. S-a pus blocadă pe bani
Playtech.ro
Se închide circulația pe Autostrada Soarelui! Pe unde să circuli ca să ajungi la mare
DailyBusiness
Ce pensie vei primi dacă ai lucrat 15 ani cu carte de muncă
Adevarul
Argument neobişnuit folosit de o avocată din Italia pentru a salva un urs care a atacat un turist: poate fi relocat în România
Spynews
Andrei Versace, bătut cu lopata de un apropiat! Incidentele violente au avut loc după ce “Regele fițelor” i-ar fi furat mașina
Spynews
În ce oraș din întreaga lume e cel mai bine să trăiești. Se află la 500 km de Timișoara, peisajele sunt de vis, iar ahitectura este unică
Evz.ro
Problema care ne va goli buzunarele. Situația devine critică
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri și ce i-a cerut să-i aducă 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Misterul morții lui Andrei Versace. Avocatul Adrian Cuculis a explicat principalele ipoteze: „Ar putea să fie și otrăvit”
Capital.ro
Decizie pentru cei care locuiesc în case sau blocuri vechi. Statul va plăti banii
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu 11 ani decât ea!
stirilekanald.ro
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
substantial.ro
Propaganda rusă își îndreaptă tirul către Kamala Harris pe fondul retragerii lui Biden
MediaFlux
VIITORUL PREȘEDINTE al SUA! CUTREMUR TOTAL după DEMISIA LUI BIDEN
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!