Asociaţia Colectiv: Contestaţiile la candidatura lui Piedone la Primăria Sectorului 4 se pot depune până vineri

Asociația Colectiv GTG 3010 precizează că fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, are partea sa de vină, din punct de vedere moral, pentru ceea ce s-a întâmplat în clubul Colectiv și anunță că până vineri, la ora 17.00, pot fi depuse contestații la candidatura acestuia pentru un nou mandat de primar, oferind totodată și un formular în acest sens.
Iulian Tudor
14 apr. 2016, 16:54
Asociaţia Colectiv: Contestaţiile la candidatura lui Piedone la Primăria Sectorului 4 se pot depune până vineri

Pot depune contestații toți bucureștenii, indiferent de sectorul în care locuiesc, la Judecătoria Sectorului 4, str. Danielopol Gheorghe, nr. 2-4.

Nu considerăm ca Piedone este singurul vinovat pentru ce s-a întâmplat în Colectiv, însă cel puțin din punct de vedere moral are partea sa de vină. Până își va face treaba justiția din România, nu putem să ne pronunțăm mai mult în această privință„, a transmis Asociația Colectiv, pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, în formularul de contestație se precizează că Primăria Sectorului 4 s-a constituit parte civilă cu suma de 100 milioane euro, reprezentând prejudiciu de imagine adus instituției primarului Sectorului 4.

Precizăm faptul că prin instituția Primarului se răspunde la toate solicitările privind dosarul nr. 909/P/2015. Astfel, prin semnătura primarului, Primăria Sectorului 4 s-a constituit parte vătămată în dosarul nr. 909/P/2015 și, respectiv, parte civilă cu suma de 100 milioane euro, reprezentând prejudiciu de imagine adus instituției primarului Sectorului 4„, susțin reprezentanții asociației.

În formularul de contestație se menționează că un candidat pentru funcția de primar în această perioadă, post-Colectiv, trebuie să fie o persoană „asupra căreia să nu planeze nicio umbră legată de conduita morală, civică”, dar mai ales o persoană care să nu lezeze prin candidatura sa „memoria celor 64 de victime ale incendiului și nici să nu adâncească suferința supraviețuitorilor sau a familiilor”.

Vă aducem la cunoștință faptul că au fost depuse, în perioada noiembrie 2015 — februarie 2016, 119 cereri scrise de constituire de parte civilă, întemeiate pe faptul că îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu de către Popescu Cristian-Victor Piedone în legătură cu regimul de acordare a autorizațiilor de funcționare a clubului Colectiv a favorizat urmările rezultatului dezastruos, adică decesul a 64 de persoane„, se menționează în contestație.

Sunt invocate și declarațiile lui Piedone din perioada imediat următoare incendiului de la Colectiv, prin care acesta anunța că se va retrage din viața politică.

Având în vedere că demisia sa din funcția de primar a avut loc pe fondul dramei petrecute la clubul Colectiv, respectiv una dintre cele mai mari catastrofe cu aflux masiv de arși din istoria nu doar națională, ci și internațională recentă, nu credem că Popescu Cristian-Victor Piedone mai poate executa o funcție prin care să fie responsabil de siguranța zilnică a unui număr atât de mare de cetățeni cum este cazul Sectorului 4 al Capitalei„, se mai arată în contestație.

Șeful TikTok, chemat să răspundă pentru campania lui Călin Georgescu. „Suntem martorii unui atac împotriva democraţiei”
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Andreea Marin a dezvăluit ce se întâmplă cu fiica sa, Violeta. Vedeta este copleșită de emoții!
Fanatik.ro
Locul din România unde Împărăteasa Sissi își găsea liniștea. A fost construit la ordinul soțului său
Capital.ro
Dan Diaconescu aruncă bomba. Adevărul ascuns despre Călin Georgescu: Vă arăt mesajele
Playtech.ro
Cu cine a votat fiica Elenei Lasconi. Ce a declarat tânăra după ce mama ei l-a întrecut pe Ciolacu în turul I de alegeri
DailyBusiness
Bucureștenii au spus DA! Ce urmează după validarea celor trei măsuri la referendum
Adevarul
„Dacă nu găsim acum soluții și pentru electoratul anti-sistem, va fi și mai rău la viitoarele alegeri”. Avertismentul unui expert în comportament electoral
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Horoscopul lunii decembrie 2024. Mercur retrograd în Săgetător
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
El este Adelin, băiatul de 14 ani care a murit într-un accident teribil în Dolj. Maşina în care se afla s-a răsturnat într-un șanț de colectare a apelor pluviale
Cancan.ro
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. Radu Banciu a explodat: Un legionar putinist
StirileBZI
Se dau câte 375 de lei, pe lângă pensie! Decizia se aplică numai în luna decembrie
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
Breaking! Cine era Adelin, puștiul de 14 ani strivit în accidentul de pe DN56
substantial.ro
Eduard Hellvig s-a alăturat Partidului Național Liberal, considerând că democrația românească trece prin momente complicate
MediaFlux
DOLIU în ROMÂNIA! A MURIT FOSTUL PREȘEDINTE...
Shtiu.ro
Este Călin Georgescu mason? Ce a răspuns la întrebarea: Sunteți mason?
Puterea.ro
Angajaţii unei companii de stat au încasat salarii restante de aproape 30 de milioane de euro