Un contrabandist care conducea un Audi A6 în care transporta 5.990 de pachete de țigări în valoare de 60.000 de lei a izbit o mașină pe raza satului Falcău, în încercarea de a fugi de polițiști. Soferul a părăsit apoi mașina și a reușit să se facă nevăzut.
Potrivit obiectivdesuceava.ro, după o urmărire de circa șase kilometri, șoferul a pierdut controlul asupra volanului, a lovit o altă mașină aflată în trafic, după care s-a oprit cu automobilul în șanțul de pe marginea drumului și a fugit de la fața locului. Un bărbat a fost rănit în urma accidentului. El a fost transportat la Spitalul municipal Rădăuți, unde a fost diagnosticată cu contuzie umăr stâng, fiind însă în afara oricărui pericol.
Polițiștii de frontieră au constatat că mașina abandonată era plină cu țigări de contrabandă, motiv pentru care vehiculul a fost dus la sediul poliției de frontieră, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 5.990 de pachete de țigări, marca Marble, de proveniență ucraineană. Tigările în valoare de circa 60.000 de lei au fost confiscate, iar mașina a fost indisponibilizată la sediul SPF Brodina.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă în forma agravantă. De asemenea, în urma verificărilor s-a constata că numărul de înmatriculare aplicat pe autoturismul Audi A6 aparținea unei alte mașini.
Vezi şi: Captură impresionantă de alcool de contrabandă la Suceava