BIZAR. Un craniu vechi de 700.000 de ani, contrazice tot ce ştiai până acum despre evoluţia omului

În 1959, într-o zonă numită Halkidiki, din Petralona – nordul Greciei, un cioban a găsit într-o peșteră ceva extrem de surprinzător. Într-unul dintre pereții peșterii era "încorporat" un craniu uman, alături de mai multe unelte din os și fire de păr de animal.
Iulian Tudor
15 apr. 2016, 08:57
BIZAR. Un craniu vechi de 700.000 de ani, contrazice tot ce ştiai până acum despre evoluţia omului

Autoritățile din Petralona au trimis craniul spre examinare către experții Universitătii Salonic din Grecia, cu acordul de a înapoi neobișnuita descoperire pentru a fi expusă într-un muzeu din zonă, însă lucrul acesta nu s-a întâmplat nici până astăzi, craniul fiind investigat și văzut de foarte puțini oameni. Unul dintre cei care au avut prilejul de a studia craniul este și Dr. Aris Poulianos, membru al Uniunii Internaţionale pentru Ştiinţe Antropologice şi Etnologice (UISAE) din cadrul UNESCO.

Citeşte şi Un fermier a descoperit un craniu ciudat blocat într-o cutie. Aceasta este dovada vie că Vârcolacii există?

În urma datării vechimii, s-a stabilit faptul că „Omul din Petralona”, Archanthropus Petralona, ar avea o vârstă de cel puțin 700.000 de ani, ceea ce îl face cel mai vechi europeoid uman (care prezintă trăsături europene). Cercetarea doctorului Poulianos a arătat că „Omul Petralona” a evoluat separat în Europa și nu a avut un strămoș venit de pe continentul african. Cercetarea grecilor este confirmată și de studiile efectuate peste ocean de experți din SUA. Aceștia au examinat craniul în anul 1971 bazându-se pe o analiză a stratigrafiei peșterii și sedimentul în care a fost încorporat craniul.

Săpăturile au continuat în peştera Petralona cu participarea cercetătorilor internaţionali (46 de specialişti din 12 ţări), ceea ce a oferit dovezi suplimentare care au susținut afirmaţiile doctorului Poulianos. Printre aceste descoperiri ulterioare se numără mai multe bucăţi de lemn, o frunză de stejar, păr de animal şi coprolite – toate fosilizate – ceea ce a permis o datare corectă. Extrem de interesantă a fost și descoperirea unor unelte din piatră şi oase specifice etapei evoluţioniste Archanthropus, începând cu straturile inferioare de sedimente ale peşterii (750.000 de ani) şi mergând către cele superioare (550.000 de ani).

Un craniu care datează de 700.000 de ani, care este Homo Sapiens sau parțial Homo Sapiens, contrazice teoria evoluţionistă a „originii africane” a omului modern. Să fie acesta motivul pentru care autoritățile elene au decis în 1983 să interzică accesul și efectuarea de orice fel de teste în peșteră? Nu știm sigur, însă cercetatorul nu s-a lăsat învins de sistem. A dat în judecată statul grec, iar după 15 ani de procese a reușit să obțină câștig de cauză și să redeschidă peștera. Însă autoritățile nu s-au lăsat și, de atunci, folosindu-se de tot felul de tertipuri au încercat să diminueze importanța peșterii și a craniului descoperit aici. La intrarea în aceasta stă scris pe o pancardă faptul că rămășițele de aici sunt de 300.000 de mii de ani.

Citeşte şi A vrut să îşi facă un SELFIE pentru a se lăuda prietenilor, fără să ştie că-şi va vedea moartea cu ochii

Vizibil iritat de acest lucru, profesorul CG Nicholas Mascie-Taylor de la Universitatea din Cambridge, a trimis în 2012 o scrisoare către Ministerul Culturii din Grecia, spunând că data corectă a craniului este de 700.000 de ani, și nu 300.000. Însă demersul său, deși unul oficial, scrisoarea fiind publică, nu a avut niciun efect sau răspuns.

Tot în 2012, Dr. Poulianos şi soţia sa au trecut printr-o experiență neplăcută. Aceștia au fost atacaţi în propria locuință, fără ca vinovaţii să fie identificați nici până astăzi. Doctorului şi echipei sale li s-a suspendat accesul în peşteră, pentru a-şi finaliza cercetarea. Cât despre craniu, locația exactă în care se află acesta este necunoscută.

DailyBusiness
Metoda finlandeză de încălzire. Cum poți avea o casă călduroasă fără a cheltui prea mulți bani pe facturi
Spynews
Marius Niţă i se alătură Geaninei Ilieş la pupitrul Ştirilor Antena Stars
Bzi.ro
Cum arată Andreea Esca în costum de baie, la 52 de ani! Vedeta și-a lăsat fanii mască! – FOTO
Fanatik.ro
Alimentul pe care trebuie să-l eviți la micul dejun. Medic cardiolog: ”Nimic nu este gratis”
Capital.ro
Verdict clar pentru Călin Georgescu. S-a anunțat finalul: Fără relevanță
Playtech.ro
Cum sună vocea copiilor lui Meghan Markle și ai Prințului Harry. Archie și Lilibet, auziți pentru prima dată
DailyBusiness
Umilința supremă pentru Cluj. Capitala Ardealului coboară pe locul 5 într-un clasament neașteptat al orașelor din România!
Adevarul
Pata de petrol din Marea Neagră se extinde. Ce spune Putin despre dezastrul ecologic
wowbiz.ro
Detalii bombă despre bebelușul Monicăi Gabor și al lui Mr. Pink! Când a născut, de fapt, fosta soție a lui Irinel Columbeanu și cum arată acum? | EXCLUSIV
Spynews
Ce cuvinte trebuie să rostești pentru a atrage banii în viața ta. Cum poți manifesta abundența
Spynews
Cum arată mașina care poate sări peste gropile din asfalt. Cu cât se vinde un astfel de vehicul
Evz.ro
Obsesia lui Ceaușescu, readusă la viață de Guvern. Milioane de români vor beneficia de ea
Ego.ro
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
kanald.ro
Bursele de excelență pentru elevii olimpici nu au fost modificate de Ordonanța trenuleț! Se vor raporta la salariul minim actual, de 4.050 de lei brut
Cancan.ro
Irinel Columbeanu reacționează după ce a aflat că Monica Gabor are un băiețel: „Nu îi voi scrie niciun mesaj, las…”
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu nu mai are nicio șansă. Propria greșeală care îi anulează victoria: Respins!
StirileBZI
Codul Rutier 2025: Acești șoferi sunt obligați să dea examen auto, deși au permis de conducere!
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, ce apariție în Australia! Vedeta a atras toate privirile
stirilekanald.ro
Andrei, băiatul de 15 ani ucis în bătaie de prieteni, dus pentru ultima dată acasă. Bunica îl plânge cu lacrimi amare: „A fost abandonat de mamă și de tată”
substantial.ro
11 decese confirmate în urma incendiilor din Los Angeles, autoritățile impun restricții de circulație
MediaFlux
SCHIMBARE ESENȚIALĂ privind PENSIA. TOTUL va fi ONLINE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Noul secretar de stat UDMR de la Ministerul Finanțelor: „Cunoașterea limbii maghiare este obligatorie”