Georgeta Ştefania Ungureanu, profesor doctor universitar, conducător de doctorat în cadrul Academiei de Poliţie „Al. I. Cuza”, este cercetată pentru nouă infraţiuni de înşelăciune, cinci infracţiuni de uz de fals, şase infracţiuni de participaţie improprie la abuz în serviciu şi o infracţiune de abuz în serviciu.
„În perioada 2012-2013, Ungureanu Georgeta Ştefania, profitând de poziţia sa de conducător de doctorat în cadrul instituţiei amintite, a solicitat şi primit de la nouă persoane, toate înmatriculate la Şcoala Doctorală, sume de bani ce reprezentau taxele aferente studiilor doctorale, sume cuprinse între 1000 şi 15.000 lei, ce ar fi trebuit achitate la casieria instituţiei, inducându-le în eroare cu privire la faptul că va achita personal taxele sau prin intermediul unor societăţi comerciale”, arată procurorii într-un comunicat de presă preluat de Mediafax.
În realitate, femeia nu a achitat taxele ci a depus la dosarele doctoranzilor documente de plată false, iar Academia de Poliţie a prestat serviciile aferente, în condiţiile în care plata taxelor nu era efectuată, susţine parchetul.
Procurorii precizează că timp de aproape un an, în perioada 2013-2014, Georgeta Ştefania Ungureanu „a refuzat predarea tezei de doctorat a unui persoane vătămate către Secretariatul Şcolii Doctorale, aşa încât dosarul acesteia să fie înaintat către Ministerul Educaţiei în vederea acordării titlului de doctor, vătămând astfel interesele legitime ale doctorandului de a i se acorda respectivul titlu”.