Seismul din Ecuador, cea mai mare tragedie din ultimii 70 de ani: Cel puţin 413 morţi şi 2.500 de răniţi

Cel puţin 413 persoane şi-au pierdut viaţa în seismul care a zguduit Ecuadorul, a confirmat, marţi, Guvernul ţării. Peste 2.500 de persoane au fost rănite.
Sânziana Stancu
19 apr. 2016, 08:16
Seismul din Ecuador, cea mai mare tragedie din ultimii 70 de ani: Cel puţin 413 morţi şi 2.500 de răniţi

Seismul ce a avut o magnitudine de 7.8 a zguduit coasta Pacificului sâmbătă. Operaţiunile de căutare a supravieţuitorilor continuă şi acum. Numărul morţilor confirmat de autorităţile ecuadoriene este, la ora actuală de 413 morţi, iar cel al răniţilor, de cel puţin 2.500.

Autorităţile continuă eforturile de căutare a eventualilor supravieţuitori. Preşedintele ţării, Rafael Correa, a declarat, în cadrul unei vizite în regiunile afectate de seism, că reconstrucţia zonelor lovite de seism poate ajunge la un cost de miliarde de dolari.Correa a declarat că acesta este „cea mai mare tragedie care a lovit Ecuadorul în ultimele şapte decenii.

Echipele de salvare au reuşit să găsească şase persoane, între care două fetiţe – una de 3 ani şi cealaltă de numai 9 luni – prinse între ruinele unui hotel, în apropiere de zona de coastă a oraşului Manta. În două oraşe cele mai grav afectate de seism – Portoviejo şi Pedernales – funeraliile celor ucişi de cutremur nu mai contenesc.

Luis Almagro, Secretarul General al Organizaţiei Statelor Americane, a declarat că vor fi deblocate fonduri de urgenţă pentru Ecuador, pentru reconstrucţia zonelor afectate de seism.

Vestul Ecuadorului a fost afectat de o serie de replici seismice, luni, cea mai mare dintre acestea având o magnitudine de 5.1.

DailyBusiness
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Spynews
Când vor avea loc alegerile prezidențiale din 2025. A fost stabilit noul calendar
Bzi.ro
Cum a apărut Andreea Esca alături de copiii ei. Unde a fost în prima seară de Crăciun
Fanatik.ro
Colosul din România care renaște. A fost uitat după Revoluție, dar totul se schimbă. Apar și locuri de muncă
Capital.ro
Călin Georgescu a înlemnit. E lider de necontestat. Anunțul americanilor răstoarnă România
Playtech.ro
Ce diferență este între ambulanță și SMURD. E vorba de...
DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Adevarul
Se întoarce roata. Cele 3 comisii cheie din care face parte Gigi Becali în Parlamentul României
wowbiz.ro
Primele imagini de la nunta lui Jador și a Oanei Ciocan! Cântărețul și aleasa lui s-au căsătorit în a treia zi de Crăciun. Cum a arătat mireasa în ziua cea mare și cine le-a fost alături la evenimentul important?
Spynews
Cuza de la Noaptea Târziu, surprins în ipostaze romantice cu iubita lui! Cum a apărut alături de Alexandra | FOTO
Spynews
Cea mai dureroasă imagine după accidentul de pe Drumul Morții din Suceava! Ce a rămas în urmă, după ce Constantin, Teodora și fiica lor au murit | FOTO
Evz.ro
Semnele care arată fără dubii. Ai telefonul ascultat
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
O femeie a fost strivită de propria mașină, în Mureș! Cum s-a produs întreaga tragedie
Cancan.ro
Înfiorător! Ce a apărut la locul accidentului din Roșiori? Oamenilor care trec pe stradă nu le vine să creadă
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Cine îl sprijină, de fapt, pe Călin Georgescu. Adevărul ținut secret în spatele cortinei: Ați uitat când...
StirileBZI
Scumpiri de la 1 ianuarie 2025! Pentru ce produse și servicii vom plăti mai mult
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
VIDEO Filmul accidentului de pe Drumul Morții. Ce spun vecinii. Tatăl șoferului a leșinat când a aflat: "Ferească Dumnezeu! Nu trebuia"
substantial.ro
Sindicatele amenință cu proteste din cauza Ordonanței ‘trenuleț’
MediaFlux
RĂSTURNARE DE SITUAȚIE în MAGAZINE! Plata cu CARDUL s-a MODIFICAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Când se despodobește, de fapt, bradul. Data exactă la care trebuie să îl scoatem din casă