Potrivit ordinii de zi soluționate a ultimei ședințe a CSM, se propune introducerea unui nou articol cu denumirea marginală „interzicerea liberării condiționate”, după articolul 100 din Codul penal, transmite Agerpres.
Primul alineat al noului articol ar urma să prevadă că „în cazul condamnării la pedeapsa închisorii pentru o infracțiune săvârșită în stare de recidivă pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 10 ani sau mai mare, instanța, prin hotărârea de condamnare, poate interzice posibilitatea liberării condiționate”.
Un al doilea alineat se referă la recidiviștii condamnați la detenție pe viață, în cazul cărora instanța, prin hotărârea de condamnare, „poate interzice posibilitatea liberării condiționate înainte de executarea a 30 de ani de detențiune”.
Al treilea și ultimul alineat prevede că este obligatorie prezentarea motivelor care au determinat interzicerea liberării condiționate.