„Marian Munteanu se va retrage foarte probabil. Nu știu dacă și din cursa pentru Capitală, dar din poziția de candidat liberal cu siguranță.
Eu cred că strict din punct de vedere electoral problema lui Munteanu nu era legată nici de simpatiile lui față de Mișcarea Legionară, nici de poziția față de Zelea Codreanu sau raportarea la unele evenimente din perioada interbelică. Nici de scurta colaborare politică cu Virgil Măgureanu, nici de zvonurile privind colaborarea cu Securitatea represivă a lui Ceaușescu, nici de zvonurile privind implicarea în afaceri cu armament”, scrie pe Facebook Sebastian Lăzăroiu.
Ca să fiu mai clar. Problema lui Munteanu reală este că nu-i nici legionar, nici anti-legionar, nici fost informator al Securității, nici disident al regimului comunist, nici colaborator al lui Măgureanu, nici opozant al lui Măgureanu. El nu e nimic. Nici așa, nici așa. Unii zic că-i așa, ceilalți zic că-i altminteri. Și, dacă te uiți la ce zice el, le dă dreptate și unora și altora sau îi contrazice și pe unii și pe ceilalți. Cu alte cuvinte, un profil neconturat, dar dubios.
Baletul lui între niște convingeri intime (exprimate ceva mai clar în tinerețe) și niște aparențe pe care trebuie să le salveze de dragul liberalismului îl făcea greu de ales.
Altfel, mi se pare un personaj interesant. Aduce un pic cu Vadim Tudor, doar că e mai puțin colțos și spurcat la gură. O personalitate accentuată, ușor narcisist, bucuros cu reflectoarele pe el, veșnic pus în situația de a spune că nu e ceea ce cred alții, dar nu e nici pe dos. Ceea ce a scris cu mâna lui în tinerețe, evenimentele la care a participat, lumea cu care s-a asociat la un moment sau altul, astea sunt fapte.
Eu cred că e util în politica din România, cu condiția să-și asume tranșant o identitate. Deocamdată fuge de asta, dar faptele îl ajung tot timpul din urmă, ca niște dulăi necruțători. Cu liberalismul nu se potrivea nicicum”, îl descris succint fostul consilier prezidenţial pe Marian Munteanu