Lovitură CUMPLITĂ pentru Oana Zăvoranu în dosarul vrăjitoarelor Melisa şi Vanesa

Lovitură pentru Oana Zăvoranu‎: vedeta va fi audiată din nou de judecători, la cererea vrăjitoarelor Melisa şi Vanesa. Mai mult, cele două solicită ca din dosar să fie scoase interceptările, iar capturi de pe profilul de Facebook al Oanei Zăvoranu să fie folosite ca probe.
Filip Stan
20 apr. 2016, 15:32
Lovitură CUMPLITĂ pentru Oana Zăvoranu în dosarul vrăjitoarelor Melisa şi Vanesa

Vrăjitoarele au pus ochii pe postările de pe Facebook ale Oanei Zăvoranu şi vor acum să le folosească drept probe împotriva vedetei. Avocaţii celor două, Melisa şi Vanesa, încearcă să anuleze condamnările de câte trei ani de închisoare cu suspendare primite de vrăjitoare şi cer eliminarea interceptărilor SRI din dosar. În plus, vrăjitoarele vor s-o aibă în faţă şi pe victima Oana Zăvoranu, astfel că la termenul din 18 mai al procesului, Querida şi ghicitoarele vor fi faţă în faţă, la interogatoriu.

Vanesa şi Melisa sunt judecate pentru înşelăciune. Cele două vrăjitoare sunt acuzate că au lăsat-o fără câteva mii de euro bune pe Oana Zăvoranu. Pe motiv că dezleagă blestemele căzute asupra ei, Vanesa şi Melisa au lăsat-o pe vedeta TV şi fără o casă şi fără o maşină de lux.

Spynews
Alex Bodi, adevărul despre triunghiul amoros în care ar fi fost implicat! Ce spune afaceristul despre bărbatul cu care se vehiculează că ar avea conflicte și fosta iubită: "Sunt niște..." / VIDEO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Ce pensie primești dacă nu ai muncit nicio zi. Suma pe care o vei lua de la stat
Capital.ro
Se oprește mașina la ITP. Îți reține talonul și actele: Dacă te prinde, nu poți să pleci
Playtech.ro
WOW ce schimbare. Pugilista Imane Khelif, transformare ȘOCANTĂ după ce s-a machiat
DailyBusiness
ANUNȚ DE ULTIMĂ ORĂ de la șeful Casei de Pensii! Trebuie să afle toți pensionarii
Adevarul
Armata ucraineană a publicat înregistrări video cu operaţiunile din primele ore ale ofensivei în provincia Kursk VIDEO
Spynews
Bătaie ca-n filme la concertul lui Babasha. Spectatorii şi bodyguarzii s-au încăierat în fața scenei. O polițistă a ajuns la spital / VIDEO
Spynews
La ce intervenție chirurgicală a apelat ispita Eric, de la Insula Iubirii! Și-a făcut o schimbare vizibilă la nivelul feței | FOTO
Evz.ro
Greșeala care îi costă pe șoferi. Pierd tot ce au în mașină și primesc amendă
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Trecutul dureros al Ioanei, tânăra din Suceava care și-a pus capăt zilelor. Ce a suportat ani la rând?
Cancan.ro
Regizorul Bogdan Budes și-a PREVESTIT moartea?! Ce a postat cu câteva zile înainte de tragedie: „Aerul unor funeralii…”
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Trupul neînsuflețit al bărbatului care și-a salvat fiica de la înec, în stațiunea Jupiter, a fost găsit. Martorii de pe plajă fac declarații cutremurătoare: „A strigat după ajutor”
Capital.ro
Românii nu vor primi toți banii câștigați în mod corect. Legea peste care nici judecătorii nu au putere
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Un bilet la Telecabina Bușteni, mai scump decât un zbor la Milano! Ireal cât costă
substantial.ro
Ursă agresivă pe Transfăgărășan: turiști străini atacați după ce i-au dat de mâncare
MediaFlux
Cum îți dai seama dacă PENISIA a fost RECALCULATĂ GREȘIT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...