Ilie Boca are 43 de ani, este mecanic şi are acasă doi copii. El a decis să vândă maşina personală pentru a cumpăra o autospecială de pompieri. Banii obţinuţi din vânzarea maşinii nu i-au ajuns, iar bărbatul a fost nevoit să se împrumute de la fratele său.
„Din Danemarca am adus-o, aproape 7000, 6890 a fost pe factura. Masina e functionala, in proportie de 95%”, a marturisit barbatul.
Bărbatul a decis să-şi cumpere maşina pentru a-şi împlini un vis din copilărie. El şi-a dorit să devină pompier, după ce casa lui a fost distrusă în incendiu.
Potrivit România TV, acum, bărbatul se va alătura grupei de pompieri voluntari coordonată de preotul din localitate. Şi părintele a cumpărat din proprii bani o maşină de pompieri, în urmă cu cinci ani.
„A venit a cerut sfatul. Într-adevar si-a vandut un Touareg si a luat o masina de pompieri. Maine deja i se va face instructajul de catre domnii pompieri”, a declarat preotul din sat.