Acțiunea de verificare a veniturilor a început în mandatul fostului președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) Gelu Ștefan Diaconu. Notificările au fost transmise după ce ANAF a început, anul trecut, verificarea a 313 persoane fizice cu venituri mari, care, în accepțiunea instituției, prezintă un risc fiscal, dintr-un total de 14,3 milioane persoane cu venituri impozabile în România, potrivit profit.ro.
Pe lista ANAF, cu persoanele cărora le sunt verificate veniturile, se află, printre altele, unul dintre cei mai importanți boxeri ai României, două vedete, dintre care una cu un onorariu extrem de ridicat, prezente în numeroase show-uri TV, doi interpreți de muzică populară din județul Mehedinți, respectiv din județul Cluj, soția unui cântăreț de manele din Ilfov, pe numele căreia respectiva persoană și-a trecut mare parte din avere, precum și impresarul unora dintre cele mai cunoscute vedete. Toți dețin mai multe imobile, terenuri, mașini de lux și depozite bancare în euro și lei.
Sunt verificați și deținătorul unui centru comercial din Cluj-Napoca, trei oameni de afaceri din sud-estul țării implicați în producția alcoolului, trei hotelieri din Călărași, Brașov și Târgu Mureș, ca și proprietarii unor rețele importante de clinici medicale și farmacii.
Au mai fost incluși pe listă fondatorul unui lanț vechi și foarte cunoscut de restaurante, dar și un trader privat de top din energie, precum și un om de afaceri din industria aurului.
Într-un județ din nordul țării, Fiscul verifică veniturile unui mare dezvoltator imobiliar, cu o avere de zeci de milioane de euro.
Inspectorii Fiscului îi verifică și pe copiii unor oameni de afaceri de succes din domeniul industriei de alcool, pieței alimentare, medicale sau ai unor foști demnitari. Unii dintre acești oameni de afaceri au fost condamnați pentru fapte de corupție.
Un întreprinzător care și-a asumat finanțarea unei echipe de fotbal din liga a 3-a este la rândul său verificat de Fisc.
Notificări au mai primit, tot strict ca persoană fizică, fără ca ale lor companii să fie în vreun fel implicate, și oameni de afaceri care au investit în parcuri solare sau marmură și granit în Brașov, în materiale de construcție din lemn în Harghita, în produse lactate în Argeș, în electricitate în Baia Mare, în energie eoliană în Constanța, în operațiuni piscicole în Tulcea, în produse din carne în Bacău, în operațiuni de construcții în Suceava.
De pe lista ANAF nu lipsesc nici politicieni, fiind verificați un fost prim-vicepreședinte al unei organizații locale PDL, un fost consilier local și vicepreședinte de organizație locală a PNL, un consilier local din Constanța și un altul din Urziceni, un consul onorific al României în Africa, dar și rudele unui fost șef de agenție guvernamentală, agenție care a declanșat mari scandaluri pe scena politică. Cum a fost precizat, în actuala fază, sunt doar verificări prin care Fiscul vrea sa își clarifice niște date, fără ca aceasta să implice mai mult.
În cadrul acestui tip de verificare, ANAF solicită extrase de cont de la bănci, date privind proprietățile imobiliare de la Oficiul de Cadastru, contracte de la notari privind bunuri, valori sau tranzacții, precum și date de la direcțiile de impozite și taxe locale, direcția de înmatriculări vehicule, registrul naval și cel aeronautic, dar și de la persoanele fizice și firmele care au avut relații economice sau juridice cu cei verificați.