Reprezentanții ministerului au mers la centrul tehnic Okazaki (centrul Japoniei) pentru a realiza o primă inspecție „in situ”, conform canalului public de televiziune NHK. Acesta a precizat, de asemenea, că administrația a dat termen companiei până pe 27 aprilie pentru a prezenta un raport privind această falsificare a datelor, a cărei mărire reală încă nu se cunoaște. Totodată, au fost solicitate și altor companii din sector rapoarte privind metodele utilizate în probele de eficiență, dată fiind posibilitatea de a exista mai multe nereguli.
Citeşte şi Un nou scandal mondial. Mitsubishi recunoaşte că a falsificat testele privind emisiile
Cazul contribuie la înrăutățirea „reputației” sectorului, aflat în dificultate după scandalul privind falsificarea emisiilor de către Volkswagen, care a manipulat softul a 11 milioane de autovehicule diesel pentru a reduce nivelul de gaze poluante eliminate în timpul testelor.
Mitsubishi Motors a recunoscut miercuri că angajații săi au modificat presiunea aerului din anvelope în timpul probelor pentru evaluarea consumului la patru modele de mini vehicule (mașini cu motoare mai mici de 660 centimetri cubi), din care au fost vândute 625.000 de unități în Japonia. Ca urmare, aceste autoturisme (din care majoritatea, circa 468.000, a fost comercializată de compania Nissan Motor) au fost vândute cu falsa garanție că au un consum — una dintre caracteristicile care permit mini vehiculelor să fie competitive — cu 5-10% mai eficient decât în realitate. În plus, probele au fost realizate cu standarde care nu au mai fost omologate de Guvernul nipon din 2002.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului nipon, Yoshihide Suga, a subliniat joi, într-o conferință de presă, „gravitatea cazului”, ca urmare a efectului pe care îl are asupra „încrederii consumatorilor”. Unii analiști consideră că această manipulare ar putea dăuna grav companiei, producătorul de autovehicule nipon dispunând în prezent de mai puțină lichiditate, după ce, deceniul trecut, a fost salvat financiar de alte companii din conglomeratul Mitsubishi.
Cazul ar putea forța compania inclusiv să returneze Guvernului ajutoarele publice „atașate” acestor modele, dacă se stabilește că ele nu îndeplinesc standardele de mediu cerute pentru respectivele subvenții, din cauza falsificării.