După succesul iniţial în cinematografe, tehnologia 3D a fost prezentată drept viitorul sistemelor de home cinema. Însă după aceea a devenit clar că pentru mulţi nu este tocmai plăcut să stea în faţa televizorului cu o pereche de ochelari pe ochi. În prezent, televiziunea în trei dimensiuni poate fi urmărită şi fără ochelari. Televizorul are o suprafaţă specială, formată din mici lentile prismatice care deformează fiecare pixel în parte ce formează imaginea, transmiţând astfel, în mod simultan, perspective diferite ale aceleiaşi imagini pentru ochiul drept şi cel stâng, perspective ce sunt apoi suprapuse de creierul privitorului, creându-se un efect tridimensional. Dezavantajul acestor ecrane ‘autostereoscopice’: telespectatorii sunt limitaţi la un câmp vizual foarte îngust. Din acest motiv, experţii consideră că telefoanele mobile reprezintă cea mai potrivită piaţă pentru această tehnologie, potrivit Agerpres.
În prezent este posibil să ne bucurăm de imagini 3D de înaltă calitate cu ochelarii special concepuţi în acest scop. Televizoarele 3D care sunt însoţite de aceşti ochelari speciali emit cele două imagini necesare pentru formarea perspectivei 3D într-o succesiune rapidă – de cel puţin 60 de ori pe secundă, câte o imagine pentru fiecare ochi. Pentru a se asigura că fiecare ochi percepe doar imaginea pe care trebuie să o perceapă, o lentilă a ochelarilor devine opacă, în timp ce cealaltă permite trecerea luminii dinspre televizor. Un transmiţător cu infraroşu menţine ochelarii sincronizaţi cu alternarea imaginilor de pe televizor. Aceştia sunt ochelarii 3D activi sau „shutter glasses”.
De cealaltă parte, televizoarele 3D ce folosesc tehnologie de polarizare apelează la două lungimi de undă diferite ale luminii. Astfel, ochelarii permit trecerea luminii polarizate orizontal printr-o lentilă şi respectiv a luminii polarizate vertical prin cealaltă lentilă. Televizorul 3D emite două imagini diferite în acelaşi timp şi nu în alternanţă rapidă ca în cazul primei tehnologii descrise. Există desigur dezavantaje şi în acest caz. Rezoluţia imaginii este înjumătăţită din moment ce jumătate dintre pixeli trebuie să formeze imaginea orizontală, iar cealaltă jumătate pe cea verticală. Pe de altă parte, ochelarii polarizaţi sunt mai ieftini decât ceilalţi.
Se pare atunci că nu ne putem bucura de imagini 3D fără ochelari. Situaţia nu stă chiar aşa, susţin cercetătorii de la Universitatea Johannes Kepler (JKU) din Linz. Aici, experţii în calculatoare au dezvoltat o metodă de procesare a câmpurilor de lumină. Noi camere video folosesc nişte elemente optice speciale (aşa cum sunt matricele de microlentile) pentru a obţine informaţia cu privire la direcţia luminii. Coordonatele tipice ale imaginilor bidimensionale sunt suplimentate cu coordonate bidimensionale de direcţie. Rezultatul este o imagine reprezentată în patru dimensiuni. În cadrul generaţiei următoare de tehnologii pentru ecrane, câmpurile de lumină vor permite reprezentarea de conţinut tridimensional pentru oricât de mulţi privitori şi fără a avea nevoie de ochelari 3D. Însă înainte ca acest lucru să fie posibil, este necesară post-procesarea digitală a câmpurilor de lumină, la fel cum sunt post-procesate imaginile 2D în prezent.