Colegiul CNSAS începe procedura de verificare în cazul Marian Munteanu

Colegiul CNSAS începe procedura de verificare a relaţiei lui Marian Munteanu cu Securitatea, în urma solicitărilor primite de la PNL şi Societatea Academică Română. CNSAS nu poate anunţa însă un termen pentru soluţionarea acestei cereri.
Bogdan Păcurar
21 apr. 2016, 12:01
Colegiul CNSAS începe procedura de verificare în cazul Marian Munteanu

Colegiul CNSAS a luat act de cererile de verificare a relaţiei lui Marian Munteanu cu Securitatea, cereri venite de la PNL şi Societatea Academică Română, a declarat joi Anca Median, purtătorul de cuvânt al instituţiei, pentru RomaniaTV.net. Cererile vor fi introduse în „fluxul procedural”, urmând să fie dată o soluţie acestui caz.

Legea nu prevede un termen pentru soluţionarea acestor cereri, astfel că nu se poate prognoza când se va da o decizie, a mai precizat Anca Median.

Cererile au fost înregistrate la CNSAS în vederea verificării trecutului lui Marian Munteanu, în contextul candidaturii acestuia pentru funcţia de primar. Miercuri, Marian Munteanu a anunţat că se retrage din cursa pentru Primăria Capitalei, însă, potrivit presei, el apare şi pe lista de candidaţi PNL pentru Consiliul General al Capitalei. 

Toți candidații PNL pentru alegerile locale din București vor semna Declarația de Integritate cerută de Alianța pentru o Românie Curată și Societatea Academică Română, a promis Cătălin Predoiu, președintele PNL București, la solicitarea ARC.

Dinu Zamfirescu, membru în Colegiul CNSAS, a declarat miercuri că, din câte ştie el, există un dosar cu numele Marian Munteanu.

”Ştiu doar că a venit în 2006 un dosar cu numele lui”, a spus Dinu Zamfirescu.

Citeşte şi: Dinu Zamfirescu: La CNSAS a venit în 2006 un dosar cu numele lui Marian Munteanu

Potrivit un material publicat de EvZ.ro, informaţii despre o presupusă legătură dintre Marian Munteanu şi Securitate au apărut încă din 1991, când unul din ziarele vremii, Revanşa, a publicat o copie după un aşa-zis angajament al lui Marian Munteanu, precum şi o copie după o pretinsă chitanţă care adeverea că Munteanu fusese plătit de Securitate pentru informaţiile furnizate.

„Angajament

Subsemnatul Marian Munteanu

Nascut in data de 19.06.1962, fiul lui Vladimir si al Mariei, student la facultatea de Filologie, domiciliat in Bucuresti, strada Occidentului, nr 45, ma angajez sa sprijin in mod organizat si secret organele de securitate.

Ma angajez totodata ca in activitatea mea sa dau dovada de sinceritate si corectitudine, sa nu fac cunoscut nimanui, indiferent de gradul de rudenie sau prietenie, nimic in legatura cu aceasta activitate.

Datele pe care le voi furniza le voi semna cu numele de Ioan

29.(xi – greu inteligibil),1988 / Semnătura”

„Chitanta Lei 500

Am primit de la Grigore Constantin din departamentul Securitatii statului pentru sprijinul acordat”, se citeşte în documentul amintit.

Marian Munteanu a negat miercuri vehement orice colaborare cu Securitatea şi a spus că, din contră, a avut de suferit de pe urma ei.

„Nu. Ce să vă mai spun, cu cine nu am mai colaborat? (…) De câte ori să vă spun, spun asta de o viață întreagă. Dimpotrivă, spre deosebire de cei care vociferează și fac pe marii lideri pentru democrație, eu am luptat contra Securității și în momente în care era greu să lupți. Vorbitorii ăștia care spun că sunt mari luptători pe net să mă lase în pace”, a afirmat Marian Munteanu, întrebat dacă a colaborat cu Securitatea.

Despre demersul PNL de a cere CNSAS verificări în privința sa, Munteanu a spus: „O să aveți surprize mari de tot. Și foarte neplăcute pentru toți cei care au făcut vânzoleala asta. Acum nu este cazul. Eu vreau să lăsăm lucrurile pentru alt moment care va fi foarte plăcut când o să vedeți ce s-a întâmplat cu CNSAS-ul ăsta, cine a lucrat, cum a lucrat. Ne vom ocupa de ei la momentul potrivit. Nu vreau să amestec lucrurile”, a precizat acesta, la sediul PNL.

Citeşte şi: Marian Munteanu: Am consimţit să-mi retrag candidatura. Cătălin Predoiu este noua propunere a PNL pentru Bucureşti

Spynews
Prima persoană AUDIATĂ în cazul morții lui Andrei Versace. E un personaj temut în lumea INTERLOPILOR
Bzi.ro
Momentul în care polițiștii din Leeds, Anglia, iau cu forța copiii rromilor! De aici a început tot scandalul – VIDEO
Fanatik.ro
Orașul din România în care se deschide o nouă fabrică gigant. Vor fi sute de locuri de muncă, germanii au făcut o investiție de zeci de milioane de euro aici
Capital.ro
A explodat BOMBA despre Traian Băsescu! S-a aflat ce a făcut fostul președinte al României
Playtech.ro
DOLIU în muzică! Marele artist A MURIT! Fanii nu-și pot reveni!
DailyBusiness
ALERTĂ DE CUTREMUR! Două seisme au avut loc în România
Adevarul
Argument neobişnuit folosit de o avocată din Italia pentru a salva un urs care a atacat un turist: poate fi relocat în România
Spynews
Andrei Versace, bătut cu lopata de un apropiat! Incidentele violente au avut loc după ce “Regele fițelor” i-ar fi furat mașina
Spynews
În ce oraș din întreaga lume e cel mai bine să trăiești. Se află la 500 km de Timișoara, peisajele sunt de vis, iar ahitectura este unică
Evz.ro
Detaliu scandalos în legea contra drogurilor la volan. Ce vor fi obligați să facă șoferii
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
BREAKING | Crima care a zguduit Buzăul. Și-a ucis soția cu toporul când a auzit ce dorea să facă. Martor la incident a
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Uciderea unui urs care a atacat un turist în Italia, oprită de activiști! Animalul poate fi transferat în România
Capital.ro
Când se dă permisul de conducere înapoi? Lege nouă pentru șoferii din România
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
stirilekanald.ro
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
substantial.ro
Cristian Măcelaru va dirija Orchestra Națională a Franței la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris
MediaFlux
ANAF va CONTROLA TOȚI românii! Vom avea CNP FISCAL
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!