Pilotul argentinian Guido Falaschi (22 ani) a decedat, duminică, în urma unui accident în care au fost implicate mai multe maşini, la o competiţie desfăşurată pe un circuit din oraşul Balcarce. În momentul producerii accidentului, el se afla printre liderii cursei. La un moment dat el a fost lovit din spate de Leonel Larrauri, apoi automobilul său a ieşit de pe pistă, intrând în zidul de protecţie şi a revenit pe circuit, unde a fost lovit de alt vehicul, condus de Nestor Girolami.
Tânărul pilot argentinian, care concura pe o maşină Ford Falcon, a fost transportat de urgenţă la spitalul din Balcarce, unde medicii au încercat reanimarea sa. Falaschi avea o fractură la baza craniului şi multiple leziuni abdominale. „Din nefericire nu s-a mai putut face nimic”, a precizat Bandi. Falaschi se număra printre piloţii care concurau pentru Cupa de Aur, care îi este decernată campionului la categoria TC, cea mai populată din automobilismul argentinian.
Decesul lui Falaschi este al patrulea din ultima lună în sporturile cu motor, după cele ale piloţilor Dan Wheldon (Indy Car, 16 octombrie), Marco Simoncelli (MotoGP, 23 octombrie) şi Ramiro Tot (karting, 30 octombrie).