Preşedintele Poloniei critică UE pentru că nu este destul de solidară cu ţările din Europa de Est

Uniunea Europeană manifestă "prea puțină solidaritate" față de țările membre din Europa Centrală și de Est, este de părere președintele Poloniei, Andrzej Duda, într-un interviu difuzat duminică de agenția de presă locală PAP, citată de AFP, potrivit Agerpres.
Filip Stan
24 apr. 2016, 14:39
Preşedintele Poloniei critică UE pentru că nu este destul de solidară cu ţările din Europa de Est

Declarația sa intervine în contextul în care Polonia însăși a fost criticată pentru lipsă de solidaritate față de UE pentru refuzul de a primi o parte din refugiații care vin în număr mare în Europa din Orientul Mijlociu și nordul Africii.

„UE trebuie să fie mult mai hotărâtă. UE este puternică, dar slăbiciunea la nivel deciziilor este chiar problema sa astăzi. Poate că aceasta vine din faptul că UE, în general, manifestă prea puțină solidaritate”, a declarat șeful statului provenit din partidul conservator la putere în Polonia, Lege și Justiție (PiS).

„Nu există suficientă solidaritate în ce privește înțelegerea situației noastre, din așa-numitele țări din Europa Centrala și de Est. Altfel spus, țări care au intrat relativ recent în UE și care încearcă să ajungă din urmă țările bogate din Occident, or noi căutăm să ridicăm nivelul de viață pentru ca tinerii să nu fie obligați să caute un loc de muncă în afara țării pentru un salariu decent, care să le permită un mod de trai normal”, a explicat Duda, potrivit Agerpres.

Este vorba înainte de toate de „chestiuni importante pentru suveranitatea statelor, cum ar fi politica energetica și cea a materiilor prime”, a adăugat el, într-o aluzie aparentă la gazoductul Nord Stream, care transportă via Marea Baltică gaze rusești spre Europa de Vest, nepopular la Varșovia, și politica Bruxellesului vizând reducerea utilizării cărbunelui.

Citeşte şi Obama va cere Germaniei să contribuie cu efective militare în estul Europei, inclusiv în România

Cu toate acestea, președintele Duda asigură că atât pentru el, cât și pentru „marea majoritate a polonezilor, UE are o valoare imensă”.

„Sunt adeptul unei UE ca o uniune de state națiuni care cooperează în special în domeniul economic, fără o ingerință în chestiuni care ar trebui să rămână de domeniul suveranității naționale”, a spus el.

De la venirea Legii și Justiție la putere, relațiile între Polonia și instituțiile europene — Comisia, Parlamentul, precum și Consiliul — traversează o perioadă de răcire, în urma mai multor reforme controversate angajate de Varșovia, care afectează în special Tribunalul Constituțional și mass-media publice.

Spynews
David Popovici a vorbit despre relația pe care o are cu Taisia, iubita lui: „Mă face să nu mă simt vinovat”
Bzi.ro
Ioana Tamaș, apariție incendiară, în costum de baie! Soția lui Gabi Tamaș, în vârstă de 36 de ani, a făcut senzație pe plaja din Bali
Fanatik.ro
Stațiunea de pe litoralul românesc de care s-au îndrăgostit doi turiști străini: ”E peste așteptări”
Capital.ro
Ungurii au luat fața României. Ungaria e deja la ani lumină: Știu că voi deranja multe persoane
Playtech.ro
Cine sunt românii care vor avea pensia mărită cu 700 de lei. Ce se întâmplă până pe 15 august
DailyBusiness
Anunț de ultimă oră pentru românii care au un împrumut la bancă
Adevarul
E Budapesta peste București? Un vlogger celebru dă verdictul. „Sunt șocat de ceea ce văd, priviți câtă nesimțire aici” VIDEO
Spynews
Țara de vis în care să vă petreceți anii de pensie. Serviciile medicale sunt gratuite și se află în topul statelor cu un nivel de trai avantajos
Spynews
David Popovici luptă pentru aurul olimpic și la 100 de metri. Programul de marți al românilor la Jocurile Olimpice de la Paris
Evz.ro
Capcană uriașă pentru șoferi. Toți sunt vizați. Informațiile au venit chiar acum
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Cancan.ro
David Popovici explică succesul victoriei de la JO 2024. Ce a făcut după startul cursei, asta i-a adus AURUL
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Destin tragic pentru un adolescent din Galați. Băiatul în vârstă de 16 ani și-a găsit sfârșitul în apele Siretului, după ce a plecat la scăldat cu prietenii
Capital.ro
Decizie pentru cei cu mașini pe motorină. Vor fi taxați mai puțin de azi, 30 iulie
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
VIDEO Reacția halucinantă a tatălui adolescentului care a ucis un copil în Pantelimon. Ireal cum își apară fiul după tragedia provocată: „Dumneavoastră nu ați fost începător?”
substantial.ro
Osteotomia tibială proximală, soluție pentru amânarea protezării genunchiului
MediaFlux
SE DAU 15.000 de lei de FAMILIE! PRIMUL VENIT, PRIMUL SERVIT
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!