VINEREA MARE deschide un timp al haosului şi ÎNTUNERICULUI, oamenii rămân fără PROTECŢIE DIVINĂ. Ce nu ai voie să faci

VINEREA MARE: Fiind ziua în care Iisus a fost răstignit pe cruce, în această zi nu se ară, nu se seamănă şi nu se sădesc pomi, întrucât nu vor rodi. Femeile nu au voie să coacă, să coasă, să ţeasă, să spele rufe sau să toarcă. Există credinţa că dacă cineva se încumetă a coace în această zi face mare păcat, iar coptura nu este mâncată nici măcar de peşti, scrie Agerpres.

Despre oamenii care nu lucrau în Vinerea Mare se credea că nu vor avea dureri de cap şi vor avea noroc până la sărbătoarea următoare.

Specialiştii în etnografie susţin că, în comunităţile tradiţionale, se considera că Vinerea Mare, odată cu moartea Mântuitorului, deschide un timp al haosului şi întunericului, oamenii rămânând fără protecţie divină. Se spunea că Vinerea Mare ar echivala cu 12 vineri obişnuite, denumirea de Vinerea Seacă explicându-se prin postul negru pe care mulţi oameni obişnuiau să-l ţină.

Citeşte şi Între religie şi obicei: Ce e bine şi ce nu e bine să facem în Săptămâna Mare

Cine face vreun rău semenului său în această zi se spune că va fi pedepsit înzecit pentru fapta sa. În unele zone ale ţării se afumă cu tămâie pomii şi casele pentru a le feri de animale sălbatice, de trăsnete, boli şi dăunători. De asemenea, există tradiţia că dacă plouă va fi un an îmbelşugat, iar dacă nu, va fi mare sărăcie tot anul. Tot în această zi nu se mănâncă urzici, existând credinţa că Iisus a fost bătut cu un mănunchi de urzici.

Oamenii din popor cred că postul negru este bun pentru ”secarea” guşii şi vindecarea bolilor de piele (Bucovina, Moldova, Transilvania), că îl va feri pe cel care posteşte de toate bolile şi îl va face să fie sănătos tot restul anului.

În Vinerea Mare, dimineaţa, înainte de răsăritul soarelui, oamenii alergau desculţi prin rouă sau se scăldau tainic în ape curgătoare: se crede că cel care se cufundă de trei ori în apă rece în Vinerea Seacă va fi sănătos şi va avea noroc tot anul. Sunt băi purificatoare în vederea întâmpinării Sâmbetei Învierii. Tradiţia este păstrată şi acum în toată ţara.

Un obicei deosebit de pitoresc avea legătură cu economia socială a vechilor comunităţi româneşti: în noaptea de vineri spre sâmbătă avea loc strigarea peste sat, respectiv satirizarea sătenilor – o formă de blam colectiv şi nocturn. Era o mare onoare pentru acela care rămânea nestrigat! Strigoaicele cărora li se strigă numele nu mai au putere.

Vinerea Mare este zi aliturgica, adica nu se savarseste nici una dintre cele trei Sfinte Liturghii. Ceremonia principala din aceasta zi este scoaterea Sfantului Epitaf din altar si asezarea lui pe o masa in mijlocul bisericii. Prin scoaterea Sfantului Epitaf retraim coborarea de pe Cruce a lui Hristos si pregatirea Trupului Sau pentru inmormantare.

Seara se canta Prohodul si se inconjoara biserica cu Sfantul Epitaf. Este o procesiune de inmormantare. Epitaful pe care il poarta preotii ajutati de credinciosi simbolizeaza trupul Mantuitorului. Dupa procesiunea din jurul bisericii, Sfantul Epitaf este asezat pe Sfanta Masa din altar, unde ramane pana la Inaltare. Punerea pe Sfanta Masa reprezinta punerea Domnului in mormant.

In Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului.

Moartea a intrat in creatie prin despartirea omului de Dumnezeu. Din iubire fata de om, Fiul Lui Dumnezeu S-a intrupat si a primit moartea de buna voie. A primit-o nu din curiozitate, ci pentru a o invinge. Astfel, Hristos intoarce rostul mortii. In loc de mijloc de trecere la cel mai redus grad de viata, ea e folosita de El ca mijloc de biruire a ei, afirma parintele Dumitru Staniloae. El a invins moartea nu numai pentru ca a fost Dumnezeu, ci si pentru ca umanitatea Lui a fost fara de pacat.

Punerea in mormant a Domnului

De teama ca trupurile celor osanditi sa nu ramana pe cruce si a doua zi, cand se praznuiau Pastile, iudeii cer permisiunea lui Pilat sa se zdrobeasca fluierele picioarelor osanditilor si apoi sa fie coborati de pe cruce. Se folosea acest procedeu spre a grabi moartea celor rastigniti. Dupa ce primesc acordul de la Pilat, ostasii zdrobesc fluierele picioarelor celor doi talhari, deoarece acestia inca nu murisera. Cand au venit insa la Hristos, au constatat ca El murise si atunci nu I-au mai zdrobit oasele. Spre a se convinge ca Hristos a murit cu adevarat, un ostas i-a impuns coasta cu sulita si indata au tasnit sange si apa.

Iosif din Arimateea si cu Nicodim iau trupul lui Hristos de pe cruce, il ung cu miruri aromate si il infasoara intr-un giulgiu. Pe cap ii pun o mahrama, implinind astfel, intru totul datina iudaica a inmormantarii.

Iudeii vor pecetlui piatra mormantului in nadejdea ca uitarea sa-L acopere definitiv pe Cel ce zacea acolo. Dar ei nu vor putea opri astfel nici coborarea la iad si nici invierea lui lisus, urmata de raspandirea noii credinte.

Mormantul lui Hristos ramane gol. Nu mai este cum spunem noi „locas de veci”. Acest mormant ne vesteste ca si mormintele noastre vor ramane goale.