„Știți care e bugetul. Mă tot întrebați dacă există sau nu bani. Bugetul e aprobat de Parlament, e public, puteți să consultați acolo și să vedeți unde există buget. Nici nu are rost să mă mai întrebați lucruri din astea. Am mai spus că în iunie, în funcție de cum evoluează lucrurile și pe partea de venituri și pe partea de cheltuieli, vom analiza rectificarea și acolo vom vedea cum prioritizăm anumite resurse în funcție de ce avem disponibil. Dar pentru măsuri noi, cu costuri bugetare, dacă există sau nu buget, consultați bugetul aprobat de Parlament, nu de altcineva”, a răspuns Dacian Cioloș unei întrebări referitoare la existența fondurilor necesare în cazul în care este avizată pozitiv de Parlament legea privind pensiile speciale.