Maşina-capcană a fost detonată în apropierea unui punct de control al forţelor guvernamentale din zona Sayeda Zeinab, aflată în sudul capitalei siriene, potrivit televiziunii Al Manar, afiliată grupului libanez Hezbollah.
Potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, cu sediul în Marea Britanie, atacul a produs cel puţin şase victime, însă este de aşteptat ca numărul victimelor să crească, întrucât mulţi dintre răniţi prezintă răni grave.
În urmă cu mai puţin de o lună, 70 de persoane au decedat ca urmare a unui atac sinucigaş comis în zonă de organizaţia teroristă Stat Islamic.